Vîrșolț: un tânăr a lovit o femeie cu mașina și a fugit de la locul accidentului

O femeie de 52 de ani a fost victima unui accident de circulație miercuri, în jurul orei 16, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe Drumul Naţional 1H, prin localitatea Vîrșolț, la intersecția cu Drumul Comunal 74. Din primele cercetări s-a stabilit faptul că, un tânăr de 24 de ani conducea autoturismul pe drumul menţionat, iar la efectuarea virajului la dreapta pe Drumul Comunal 74 a acroşat-o  pe femeie după care a părăsit locul faptei, fără încuviinţarea Poliţiei. Conducătorul auto a fost identificat pe raza localităţii Dioşod. La testarea cu alcooltestul, rezultatul a fost negativ. În urma impactului, victima a suferit leziuni care, așa cum rezultă din primele informații, nu i-ar fi pus viața în pericol.Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea Poliţiei. 

One Thought to “Vîrșolț: un tânăr a lovit o femeie cu mașina și a fugit de la locul accidentului”

  1. Anonim

    Și de ce zice dobitocul că a părăsit locul accidentului? I s-a rupt apa și se găbea la maternitate?

Leave a Comment