Uite violul, nu e violul!

O adolescentă de 15 ani, din Chieşd, s-a prezentat sâmbătă, 2 noiembrie, la Postul de Poliţie din Sărmăşag pentru a reclama că în noaptea de vineri spre sâmbătă a fost violată de un consătean.

Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, tânăra a declarat că a fost agresată sexual de Daniel M., în vârstă de 19 ani, din Chieşd. „Sâmbătă, 2 noiembrie, în jurul orei 1,20, poliţiştii din Sărmăşag au fost sesizaţi prin numărul unic de urgenţă 112 despre faptul că o tânără de 15 ani a fost violată. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că adolescenta a fost constrânsă de un tânăr, din aceeaşi localitate, să întreţină raporturi sexuale cu acesta. Pe numele acestuia au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale”, a precizat reprezentantul IPJ Sălaj.
Însă la doar două zile, mai exact, luni, 4 noiembrie, minora s-a răzgândit şi a revenit cu o nouă declaraţie.
„Adolescenta a revenit luni la Postul de Poliţie din Sărmăşag, unde, în prezenţa mamei, a recunoscut că a minţit deoarece a fost surprinsă de sora sa, susţinând, de asemenea, că de fapt actul sexual a fost unul consimţit. Astfel, în urma declaraţiei fetei, tânărul a fost scos de sub urmărire penală”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.

 

Leave a Comment