Stâlp prăbuşit peste un autoturism în Poarta Sălajului

Un autoturism a fost avariat duminică, 12 ianuarie, în localitatea Poarta Sălajului, după ce un stâlp de susţinere al cablurilor de telefonie s-a prăbuşit pe partea din faţă a autovehiculului. Incidentul a fost provocat, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, de un şofer din localitatea Aiud, judeţul Alba. Martin L., în vârstă de 53 ani, în timp ce conducea autoutilitara proprietate personal pe drumul naţional 1F, din direcţia Cluj – Zalău, a acroşat, în centrul localităţii Poarta Sălajului, cablurile de telefonie, care se aflau pe partea carosabilă. În acel moment, stâlpul de susţinere, din lemn, al acestora a fost proiectat în partea din faţă a unui autoturism condus de F. Norbert de 25 ani, din Cristur. Autovehicul a fost avariat, valoarea prejudiciului ridicându-se la aproximativ 800 de lei. Potrivit sursei citate, în cauză oamenii legii au întocmit dosar penal penru distrugere din culpă.

One Thought to “Stâlp prăbuşit peste un autoturism în Poarta Sălajului”

  1. Marin

    Din cate inteleg cablurile de telefonie se gaseau pe partea carosabila.Oare ce cautau acolo si cui i sa intocmit dosar de cercetare pentru distrugere din culpa?

Leave a Comment