Poliţiştii, jandarmii şi pompierii vor veghea în posturi la Referendum

Structurile teritoriale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne angrenate în organizarea și desfășurarea Referendumului din 6 și 7 octombrie 2018 au luat toate măsurile, din competență, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică. Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al forțelor implicate.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Județean de Jandarmi Sălaj, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sălaj, precum și alte structuri M.A.I.), se vor afla în misiuni, pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa poliţistului, pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare.
În acest context, precizăm că 260 de polițiști vor asigura paza și protecția la 103 secții de votare independente şi 57 secţii de votare comune ( împreună cu I.S.U. Sălaj), dintre cele 312 ce se vor constitui pe raza judeţului Sălaj, iar pentru restul secţiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale M.A.I.

De asemenea, zilnic, peste 50 de poliţişti, se vor afla în stradă, în perioada 6-7 octombrie, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale.
Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați din paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la cerere, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie la evenimentele semnalate, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.

Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, zilnic, 25 de polițiști vor fi constituiți, zilnic, în rezerve (luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști).
Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secțiile de votare, 61 de polițiști vor fi în misiuni de protecție la locurile unde acestea vor fi depozitate.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Sălaj va avea în responsabilitate opt secții de votare independente şi 136 de secţii comune cu ISU Sălaj, unde vor fi prezenți 144 jandarmi. Pentru un plus de siguranță, vor fi constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune.

Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.

193 de pompieri asigura desfășurarea in bune condiții a referendumului. Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.
De asemenea, specialiștii ISU desfășoară activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență.

Orice încălcare a legislației va fi sesizată la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant MAI.

Leave a Comment