Lovitură pentru omul de afaceri Dan Radu: ani grei de închisoare în dosarul de trafic de influență și spălare de bani

Arestat în luna octombrie a anului 2015, omul de afaceri Dan Radu a primit, miercuri, sentința instanței Tribunalului Sălaj, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, spălare de bani și dare de mită. Dan Radu a fost condamnat de magistrații sălăjeni la 7 ani și 4 luni închisoare (cu executare), în timp ce Băican Claudiu Lucian a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare, având un termen de încercare de 4 ani. Sentința cuprinde și o pedeapsă complementară, potrivit articolului 66 aliniat 1 din Codul penal privind interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Băican Lucian va fi obligat, totodată, să execute 60 de ore muncă în folosul comunității, la Muzeul Județean sau la una din parohiile din municipiu. Sentința nu este definitivă și va putea fi atacată cu apel în termenul legal de zece zile. Cei doi sunt obligați la achitarea a câte 5.000 de lei  cheltuieli judiciare. De specificat este faptul că din totalul pedepsei lui Dan Radu, perioada petrecută în arest se scade.

Instanța a dispus totodată confiscarea de la inculpatul Dan Radu a sumei de 278.216 lei şi a suprafeţei de teren 1.570 mp teren situat în Zalău, strada Ion Neculce nr. 1, iar de la inculpatul Băican Lucian a sumei de 69.056 lei contravaloarea terenului și a sumei de 4.262,58 lei. Menţine măsurile asiguratorii luate prin ordonanţa din data de 14 ianuarie 2016 a procurorului din cadrul DNA Serviciul Teritorial Cluj asupra următoarelor bunuri aparţinând inculpatului Dan Radu: imobil cladire în suprafaţă de 158 mp situată în Zalău, strada Cloşca, nr.1; imobil în suprafaţă de 550 mp teren situat în Zalău strada Morii şi imobilul în suprafaţă de 158 mp situat în Zalău, strada Morii FN; imobilul în suprafaţă de 1.400 mp teren situat în extravilanul municipiului Zalău; terenul în suprafaţă de 1.600 mp, situat în extravilanul municipiului Zalău. S-a dispus totodată confiscarea unui imobil în suprafaţă de 1.500 mp situat în intravilanul municipiului Zalău; imobilul teren în suprafaţă de 1.570 mp teren situat în Zalău strada Ion Neculce nr.1 şi imobiliul aparţinând inculpatului Băican Lucian, de 831 mp teren situat în Zalău strada Alexandru Lapusneanu nr. 11.

Dan Radu a ieşit, săptămâna trecută, din spatele gratiilor, după ce magistraţii Curţii de Apel Cluj au admis contestaţia formulată de inculpat împotriva deciziei Tribunalului Sălaj. Zălăuanul, care şi-a petrecut ultimele 21 de luni încarcerat, cea mai mare parte a timpului în Penitenciarul Oradea, a fost plasat de către instanţa clujeană în arest la domiciliu pentru 30 de zile, din 12 iulie şi până în 30 august. Dan Radu și Băican Lucian au fost trimis în judecată în luna ianuarie a acestui an de către procurorii DNA Cluj, într-un dosar ce priveşte retrocedările de terenuri din Zalău, sub acuzaţiile de trafic de influenţă, spălare de bani în formă continuată şi dare de mită în formă continuată. Dan Radu a fost încarcerat la finalul lunii octombrie 2015 fiind suspectat că a intervenit în emiterea unor titluri de proprietate, prin influenţa asupra unor funcţionari din primărie. În acelaşi dosar a fost  trimis în judecată, în stare de libertate, şi Lucian Băican, fostul suprefect al judeţului Sălaj, pentru luare de mită, în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată.

Reamintim faptul că, potrivit datelor cuprinse în perioada septembrie 2012 – iulie 2015, inculpatul Dan Radu a pretins și primit de la o persoană (denunțător în cauză), în mod direct sau indirect, suma totală de 278.216 lei și o suprafață de teren de 1.570 mp, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra funcționarilor Primăriei Municipiului Zalău, cu atribuții în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate, influență în urma căreia martorului denunțător și fratelui acestuia le-au fost eliberate un număr de patru titluri de proprietate, pentru o suprafață de peste 10 hectare teren.

Condiția impusă pentru ajutorul acordat a fost ca cele două persoane beneficiare ale titlurilor de proprietate să îl mandateze pe inculpat prin acte autentice pentru vânzarea ulterioară a acestora. În cazul unuia dintre contracte, inculpatul Dan Radu a dobândit prin metoda simulației, prin interpunerea unei persoane apropiate, o suprafață de teren de 8.433 mp (prețul înscris în contract fiind de 120.000 de lei).

Din această suprafață, în data de 22 ianuarie 2014, inculpatul Dan Radu, prin aceleași persoane interpuse, a vândut 1470 mp teren intravilan contra sumei de 100.000 de lei. În ambele cazuri, prețurile stabilite de părți au fost subevaluate, taxarea tranzacțiilor realizându-se conform grilei notariale la sume mult mai mari. În perioada 2014 – septembrie 2015, pentru ajutorul acordat în reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor respective, inculpatul Băican Claudiu Lucian, în calitate de funcționar public, având funcția de subprefect al județului Sălaj și ulterior de șef al Serviciului de fond funciar din cadrul Primăriei Municipiului Zalău, a primit de la inculpatul Dan Radu, foloase constând într-un teren în suprafață de 831 mp, în valoare de 69.056 lei, precum și materiale de construcții în sumă de 4.262,58 de lei.

Pentru a disimula adevărata proveniență a acestor bunuri primite cu titlu de mită, inculpatul Băican Claudiu Lucian a încheiat contractul de vânzare cumpărare al terenului respectiv cu aceleași persoane interpuse, iar materialele de construcție au fost livrate de o firmă controlată de inculpatul Dan Radu, pe baza unor documente fictive. În aceeași manieră a procedat inculpatul Dan Radu și în cursul anului 2011, când, ca urmare a influenței pretinse, a fost emis pe numele a două persoane, un titlu de proprietate ce privea o suprafață totală de 8.684 mp, situată în intravilanul municipiului Zalău. De această dată, inculpatul a pretins un procent de 1 la sută din prețul de vânzare al terenurilor respective. Dan Radu va rămâne, în continuare, sub măsura arestului la domiciliu, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, timp în care ambii inculpați beneficiază de prezumția de nevinovăție.

 

 

 

2 Thoughts to “Lovitură pentru omul de afaceri Dan Radu: ani grei de închisoare în dosarul de trafic de influență și spălare de bani”

  1. Anonim

    mai multi vinovati in toata povestea asta incalcita , plateste numai unul cu puscaria. Asta e viata … la noi.

  2. Alfaman

    Suna bine, dar tentaculele caracatitei sunt multe.

Leave a Comment