Incendii de vegetaţie pe bandă rulantă

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ISU ”Porolissum” Sălaj au fost solicitaţi în cursul zilei joi, 28 februarie,  pentru a stinge mai multe incendii de vegetaţie uscată. Prima intervenţie, cu o autospecială, a avut loc la ora 12,55 în localitatea Nuşfalău, în zona numită ”muntele Sfintei Treimi’ şi s-a manifestat pe o suprafaţă de 10 ha. La ora 13.05, pompierii de la Detaşamentul Zalău au intervenit pentru a stinge un incendiu de vegetaţie uscată, în localitatea Aghireş, cu posibilitate de propagare la o pădure de brazi. Incendiul din localitatea Aghireş s-a manifestat pe aproximativ 5 ha, fiind localizat şi lichidat. La ora 14.21 pompierii, secţia Şimleu Silvaniei şi Serviciul de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Crasna au intervenit cu o autospecială pentru a stinge tot un incendiu de vegetaţie uscată  la ieşire din localitatea Plesca – comuna Crasna. La  o oră după intervenţia din localitatea Plesca, pompierii de la punctul de lucru (PL) Sâmnihaiu Almaşului  au fost solicitaţi să intervină pentru a stinge tot un incendiu de vegetaţie uscată în localitatea Zimbor, în apropierea unei vulcanizări.

Alte articole

Leave a Comment