Fostul primar din Ip bifează condamnări după condamnări

Fostul primar al comunei Ip, Ioan Boer, a fost condamnat, miercuri, de către magistraţii şimleuani, la patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de nouă ani. Boer a fost găsit vinovat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, însă a fost achitat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi obligat la plata unei amenzi administrative în valoare de 1.000 de lei.
Inculpatul a ajuns în vizorul anchetatorilor după ce mai multe persoane l-au reclamat că ar fi săvârşit abuzuri în stabilirea unor amplasamente de punere în posesie pe Legea fondului funciar.
În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi Elena Dombi, despre care se spune că era concubina primarului, acuzată că ar fi implicată în afacerea ilegală pornită de la Legea fondului funciar. Femeia a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de cinci ani, fiind găsită vinovată de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Potrivit procurorilor, inculpatul a dorit să îşi construiască o cabană pe păşunea care aparţine Composesoratului Cosniciu de Sus şi unde s-au format, în urma exploataţiei miniere, nişte lacuri artificiale, folosite pentru pescuit. Pentru a-şi putea face casa de vacanţă, în calitate de primar şi de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar, Boer a împroprietărit ilegal patru persoane cu un teren situat în zona respectivelor lacuri, cu condiţia să-i vândă Elenei Dombi pământul. Deşi trei dintre acestea nu au fost de acord cu parcelele ce le erau oferite, Boer a reuşit să le convingă să semneze actele în care cumpărător era Dombi, oferindu-le sume de bani ori facilitarea obţinerii unor acte.
În scurt timp, Boer a început în zonă lucrul la o fundaţie, reuşind să-şi finalizeze construcţia în timpul urmăririi penale.
Sentinţa instanţei şimleuane nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Trei ani cu suspendare pentru fapte de corupţie
Decizia Judecătoriei Şimleu Silvaniei vine la aproape o lună după ce aceeaşi instanţă l-a condamnat pe fostul edil la trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi un an de închisoare pentru fals intelectual în legătură directă cu infracţiuni de corupţie. Cele două pedepse au fost atunci contopite, inculpatului aplicându-i-se pedeapsa cea mai grea, de trei ani de închisoare cu suspendare condiţionată pe o durată de cinci ani, care constituie termen de încercare pentru inculpat. De asemenea, au menţinut sechestru asigurător asupra bunurilor ce-i aparţin lui Boer şi l-au obligat pe acesta să plătească Primăriei Ip despăgubiri materiale în valoare de 302.000 de lei. Sentinţa nu este definitivă, recursul urmând să fie judecat de către Curtea de Apel Cluj.
În acest dosar, Boer, în calitate de primar de Ip, a încredinţat două contracte ce vizau achiziţionarea şi montarea unor ghirlande luminoase, pentru sărbătorile de iarnă, contra sumei de 100.000 de lei, fără ca acest aspect să fie cuprins în bugetul local. Cum autorităţile locale nu au făcut plata, penalităţile au început să curgă, ajungându-se la un prejudiciu de peste 300.000 de lei.

2 Thoughts to “Fostul primar din Ip bifează condamnări după condamnări”

  1. Anonim

    e naspa si sa fii primar… Nu mai poti fura nimic…

Leave a Comment