Exclusiv! La ce gest disperat au recurs părinții lui Tudor Niream pentru a-și găsi copilul

Întâmplarea face să-l cunosc pe Claudiu Niream încă din copilărie, de prin anii ’80, dacă nu mă înșel. Am locuit împreună în Stadion, un cartier zălăuan nou, comunistoid, ridicat de Ceaușescu într-un timp record, din cauza suprapopulării de la acea vreme a orașului. De-a lungul anilor, viața ne-a separat, trimițându-ne pe fiecare în parte pe drumul său. Ieri, aceeași “viață” ne-a adus la aceeași masă, însă nu pentru a depăna amintiri, ci din cu totul alte motive. Am trăit aproape un șoc. Zâmbetul acelui copil, o proiecție pe care eu încă o mai aveam în minte despre Claudiu, a dispărut imediat ce omul din fața mea m-a privit în ochi. Disperare, îndârjire, speranță…

 

De negăsit!

În urmă cu aproape două luni, dispariția lui Tudor Niream a șocat întreaga comunitate. De atunci, adolescentul zălăuan dispărut din localitatea Recea, de la casa bunicilor, este practic de negăsit. Nici căutările poliţiştilor, nici ale altor echipe de intervenție, cele ale voluntarilor, nu au dat roade. Astfel că, și la această oră, băiatul în vârstă de 15 ani este dat în urmărire naţională.

 

Gura lumii versus inimi zdrobite

Între timp însă speculațiile pe marginea dispariției copilului nu s-au stins, dimpotrivă, acutizând astfel și mai mult șocul prin care trec părinții lui Tudor. “De-a lungul acestor două luni am trăit, împreună cu soția mea, fiica mea și ceilalți membri ai familiei, cele mai grele momente din viața noastră. Doar cine a trecut prin așa ceva știe ce simțim. Și nu, nu este deloc adevărat că Tudor ar fi avut probleme, care l-ar fi determinat să plece de acasă sau să facă altfel de prostii… Nici vorbă! Tudor este un copil liniștit, fericit, pe care l-am iubit, îl iubim și îl vom iubi toată viața. Astfel că inima mea exclude ipoteza ca Tudor să fi plecat de acasă din cauza unor motive familiale. Eu și mama lui Tudor nu suntem divorțați, așa cum tendențios se speculează, copilul nu avea probleme sociale sau de sănătate, darămite anumite deviații de comportament, despre care am auzit vorbindu-se aiurea în spațiul public. Tudor este, pur și simplu, un copil ca toți ceilalți copii de vârsta lui. Cu bune, cu rele”, ne-a mărturisit tatăl lui Tudor.

Claudiu ne-a mai povestit despre fiul său că îi place foarte mult siguranța, ceea ce adâncește și mai mult misterul dispariției acestuia: “Tudor nu este un copil căruia să-i placă să se plimbe pe dealuri sau prin păduri, așa cum ne plăcea nouă în copilărie. Lui Tudor îi plac gadget-urile, liniștea și siguranța pe care ți le dă casa. Pot să spun că este un copil cu sensibilitate la mediul rural, preferând mai mult orașul, partea ceva mai civilizată a societății”.

 

“Bunică, vezi că mă duc să mă plimb puțin!”

“Ultimele cuvinte ieșite din gura copilului nostru au fost <<Bunică, vezi că mă duc să mă plimb puțin!>>. De atunci, din acea seară nenorocită, nu mai știm nimic despre el”, ne spune Claudiu lăcrimând.

“Apoi, poliția, noi, familia, prietenii, toată lumea a scotocit după el, să îl găsim. Nimeni nu a descoperit însă nimic, nici măcar un capăt de ață de care să ne agățăm. În schimb, doar speculații peste speculații. Însă pe noi speculațiile nu ne încălzesc cu absolut nimic. Pe cine ar încălzi?”, se întreabă Claudiu, care a ținut să arate că nu dorește să aducă vreun reproș cuiva. Dimpotrivă: “Vreau să le mulțumim din suflet tuturor celor care s-au implicat și încă se mai implică în căutările copilului nostru”.

 

Nimic nou…

Contactați, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj ne asigură că, în continuare, au loc activităţi de căutare a lui Tudor Niream, a cărui dispariţie a fost sesizată în dimineaţa zilei de 24 noiembrie, prin apel la 112, de către mama acestuia. Aceasta a transmis poliţiştilor că fiul său a plecat de la domiciliul bunicilor, din Recea, în 23 noiembrie, în jurul orei 21, şi nu s-a mai întors. La plecare, băiatul le-a spus bunicilor că merge la plimbare, fără a-şi lua cu el lucrurile personale, actul de identitate sau telefonul mobil.

 

“Viața lui Tudor nu are preț, dar nu mai putem aștepta!”

După aproape două luni de la dispariția lui Tudor, disperați, părinții acestuia au luat decizia să ofere o sumă substanțială de bani pentru orice informație care ar duce la găsirea copilului: “Viața lui Tudor nu are preț, dar nu ne putem limita la a aștepta. Este copilul nostru! Îl vrem pe Tudor acasă, lucru pe care suntem siguri că și el și-l dorește. Astfel, ne-am gândit să oferim o sumă de bani, după posibilitățile noastre, celui care ne va da informații în urma cărora ne vom găsi băiatul. Este tot ceea ce mai putem face, în afară de a ne ruga neîncetat la Dumnezeu să ni-l aducă teafăr acasă, în mijlocul familiei”. Au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit, care au venit din inima unui părinte disperat.

Când ne-am despărțit, Claudiu m-a privit din nou în ochi. A făcut-o, practic, a doua oară într-un interval de o oră, atât cât am stat împreună. În rest, tatăl lui Tudor a privit mai mereu în gol, tresărind la fiecare zgomot. Doar sufletul lui știe de ce…

Persoanele care pot să ofere informaţii despre Niream Tudor sunt rugate să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze autoritățile prin apelul de urgență 112.

Tudor Niream are aproximativ 1.70 m înălţime, constituție atletică, păr șaten spre blond, ochi căprui. Nu prezintă semne particulare. La momentul plecării de acasă, minorul era îmbrăcat cu geacă bleumarin, blugi de culoare albastru deschis, iar în picioare purta încălţăminte sport, de culoare bej.

 

17 Thoughts to “Exclusiv! La ce gest disperat au recurs părinții lui Tudor Niream pentru a-și găsi copilul”

  1. Neobrazare !

    N-a fost bine ca Ceausescu ti-a asigurat in apartament, chiar comunistoid ?

    1. symy

      Si servici…si siguranta pe strazi…nu prostitutie…nu droguri…nu clanuri mafiote…au fost si bune si rele,eu n-am vazut un OM mort de foame pe strada….DAR azi sunt sute!!!…si fara casa/masa/servici/sanatate….acu aprind un Carpati fara si beau un nechezol,si-mi inec amaru intr-un pahar de horinca:))))))TRAIASCA DEMOCRATIA ROSIE!!!….

    2. Anonim

      Iar sar ca arse putorile care toată viata au stat cu mana intinsa la mila statului. Neobrazat esti tu, care nu ai facut nimic in viata ta si cel mai probabil esti un plutitor la minima rezistenta, un asistat social ori un amarat cu pensie de tractorist.

    3. Anonim

      esti bou ! asta ai inteles din articol?

  2. Anonim

    Bla !Bla !Bla ! Vorbe si iar vorbe ! Nimic cu inteles .

    1. Anonim

      Esti analfabet functional? Ce nu intelegi din ceea ce e scris? )))))

  3. Neobrazatului !

    Nimic nu supara mai rau decat adevarul !

    1. Anonim

      Ai dreptate. Mai mai ales a vorbeste experienta din tine.

  4. Anonim

    Neobrăzatule, vezi că, cam mânci litere !

    1. Anonim

      Dar sa inghti kk(t)fonii cum e, analfabetule?

      1. Anonim

        Nu pot sa cred cat de lipsiti de suflet sunteti!! Uitati ce ati inteles din acest articol.. vai de natia asta cu asemenea oameni. Cat despre parinti, sper sa isi gaseasca fiul

  5. Satmarean

    Doamne ferest-ne de postacii bolnavi. Am o dilema in sensul ca nu pot intelege , intrand in mintea unui adolescent, cum de ” Lui Tudor îi plac gadget-urile, liniștea și siguranța pe care ți le dă casa.” insa totusi a plecat fara telefonul mobil. Pun o intrebare. A mai spus vreodata cuiva ca pleaca la o plimbare ?. Mai pun una. A mai plecat fara telefon ?. Oamenii pasionati de gadget-uri nu fac asta. Copilul trebuie cautat in foarte mare apropiere de locul din care a fost vazut ultima data. Sunt doar un om care a citit si observat cu ochii deschisi lumea inconjuratoare, 57 de ani. Doamne ajuta ca Tudorel sa fie bine.

    1. misha

      M-am gandit destul de mult, e un caz foarte ciudat, asta si din cauza ca nu avem toate detaliile si pe buna dreptate ca nu se fac publice. Daca tinem cont de urmatoarele idei:
      In ziua de azi o persoana cand se intalneste cu cineva in general vb inainte la telefon, isi dau un punct de intalnire, isi trimit mesaje etc. Avand in vedere ca familia nu are o pista, tind sa cred ca pe telefon nu au gasit nimic, si de aici trag urmatoarele concluzii:
      – Copilul a sters convorbirile si discutiile (desi se pot recupera chiar si sterse, in ziua de azi nimic nu sterge definitiv) si asta ar insemna ca e ceva premeditat.
      – Cel mai probabil nu exista nici o discutie , si asta inseamna ca , copilul se ducea sa se plimbe singur
      – Copilul poate mai avea vreun telefon de care nu stiau parintii, cu cartela prepay

      In urma la concluziile astea ipotezele ar fi:
      – Exclud sinuciderea deoarece, un om cu astfel de ganduri nu vine la bunici , doarme , mananca linistit sta pe telefon etc, ar fi lasat ceva la vedere, si ma gandesc ca era gasit pana acum.
      – Ipoteza cu fugitul de acasa iar nu prea tine: era prea calm din ce descriu parintii pentru o astfel de actiune. ma gandesc ca lua bani, lasa un bilet ceva.
      – Daca luam in calcul cea mai probabila ipoteza, ca parintii nu au gasit nimic pe telefon (pentru ca si daca stergea se recupera) posibil sa fi fost rapit sau sa fi avut vreun accident si vinovatii sa-si ascunda urmele.
      – Daca luam in calcul posibilitatea existenteti unui alt telefon atunci sa zicem ca poate ar fi fugit, dar asta inseamna ca sunt multe care nu le stim
      Dumnezeu sa-l ajute si sa-i ajute pe parinti!!!

  6. Jj

    Trebuie cautat prin împrejurimi încă o dată, dacă a plecat fara telefon clar nu intenționa să se ducă departe. Verificați bine daca nu sunt ceva gropi pe acolo, prăpăstii, nesemnalizate,

  7. Abigail

    E destul de probabil sa fi fost lovit grav de o masina(au fost multe accidente in Recea, oamenii se plimba pe marginea drumului) iar cei vinovati sa il fi luat pt a sterge urmele. E f dureros dar sugerez parintilor sa specifice in anuntul de recompensa ” viu sau mort”

  8. Parvulescu Daniela

    Cam curios cum un copil pleaca seara la ora 21 sa se plimbe,fara o destinatie precisă,fara sa lase alt detaliu,fară sa-si ia cu el nici mobilul, mai ales ca ii plăceau gageturle… Cum poti să lasi un copil să plece din casă la o oră destul de târzie fara să intrebi unde se duce? Nu trebuia sa i se permită să iasă din casă la o oră asă de târzie!Oare s-a gasit pàna in ziua de azi copilul? Se mai stie ceva despre el?

Leave a Comment