Decizie în privința urșilor depistați în arealul sălăjean

Semnalarea prezenţei mai multor exemplare de urs brun pe raza judeţului Sălaj, pe raza comunei Buciumi, dar şi în alte zone din judeţ, a fost subiectul unei întâlniri convocate marţi, de către prefectul judeţului Sălaj, Florin Florian, la sediul instituţiei, cu reprezentanţi ai Direcţiei Silvice, Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS), Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu, Agenţiei de Mediu, Serviciul teritorial judeţean al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi primăriei comunei Buciumi.

Potrivit estimării AJVPS Sălaj, în judeţ a fost confirmată, până la această dată, prezenţa a trei urşi adulţi masculi şi a unei ursoaice cu doi pui.

În cadrul întâlnirii s-a subliniat faptul că ursul brun este o specie cu protecţie strictă, pentru care este interzisă capturarea, uciderea sau vătămarea.

Totuşi, conform legislaţiei în vigoare, în anumite situaţii, precum cele vizând interesul sănătăţii şi securităţii publice, se pot stabili derogări, cu condiţia ca măsurile derogatorii să nu fie în detrimentul menţinerii populaţiilor speciilor respective într-o stare de conservare favorabilă, în arealul lor natural.

Dat fiind faptul că Sălajul nu face parte din arealul natural al ursului brun, iar prezenţa lor nu a fost semnalată la evaluările anuale ale efectivelor de vânat, conform datelor AJVPS, la întâlnire s-a stabilit că cea mai bună măsură este relocarea exemplarelor de urs prezente pe raza judeţului.

În acest sens, instituţiile abilitate vor lua toate măsurile necesare şi vor propune autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, prin Direcţia Biodiversitate, relocarea exemplarelor de urs din Sălaj.    

Conform legii, relocarea urşilor se realizează în prezenţa personalului tehnic de specialitate, după ce au fost monitorizaţi şi inventariaţi. 

 

 

 

Alte articole

One Thought to “Decizie în privința urșilor depistați în arealul sălăjean”

  1. Anonim

    scapam de ursi dar nu scapa de securisti si nomenclaturisti

Leave a Comment