Activităţi pentru copii, de Ziua Pompierilor

De Ziua Pompierilor din România, Inspectoratulul pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” Sălaj îşi va deschide larg porţile, pentru a-i întâmpina pe toţi cei interesaţi să afle amănunte despre activitatea instituţiei şi despre tehnica de intervenție a pompierilor sălăjeni.

Ziua Pompierilor din România este sărbătorită anual, în data de 13 septembrie, şi reprezintă un prilej de a readuce în memorie faptele eroice ale bravilor ostaşi pompieri care au apărat cauza Revoluţiei de la 1848, Bătălia de la Dealu` Spirii. În 2018 se împlinesc 170 de ani de când compania de pompieri comandată de căpitanul Pavel Zăgănescu s-a ridicat, cu un curaj exemplar, împotriva trupelor turceşti venite să înăbuşe Revoluţia.

În acest context, în perioada 10-12 septembrie, în intervalul orar 10-15 vor putea fi vizitate în cadrul evenimentului “Zilelor porţilor deschise”, sediul unităţii şi al subunităţilor din judeţul Sălaj, pentru ca în 13 septembrie, pe Platoul Central din faţa Prefecturii judeţului Sălaj, să fie deschis un punct de informare preventivă care va desfăşura o serie de activităţi dedicate recreative dedicate copiilor.

Alte articole

Leave a Comment