Accident în apropiere de Nușfalău. Un tânăr a fost rănit

Un accident de circulație, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc în după-amiaza zilei de  sâmbătă – 30 noiembrie, pe Drumul Național 1H, în afara localității Nușfalău. Potrivit reprezentanților Inspectoratului  de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit că un tânăr de 21 de  ani, din comuna Plopiș, în timp ce conducea autoturismul pe direcția Șimleu Silvaniei-Nușfalău, a efectuat o manevră de depășire a unei coloane de autovehicule prin încălcarea marcajului longitudinal continuu și în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă”, moment în care a intrat în coliziune laterală cu un autoturism, care circula în coloană, condus de un bărbat de 32 de ani. După impact, tânărul a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un copac. Evenimentul s-a soldat cu rănirea ușoară a pasagerului de pe locul din dreapta față, în vârstă de 20 de ani, tot din comuna Plopiș. Ambii participanți la trafic au fost testați cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment.

One Thought to “Accident în apropiere de Nușfalău. Un tânăr a fost rănit”

  1. prostovan

    prostovanu de 21 de ani s-a crezut regele soselelor. la astfel de animale trebuie anulat permisul si sa circule cu autobusul pentru restul vietii, cretin needucat. si de la tara, taran prost

Leave a Comment