A fugit de polițiști și s-a oprit cu mașina într-un parapet

În timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pe Drumul Naţional 1C, în localitatea Bârsău Mare, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ileanda au efectuat semnalul regulamentar de oprire al unui autoturism, care circula cu viteza de 108 km pe oră.

Conducătorul auto nu a oprit la semnalul poliţiştilor, a accelerat moment în care a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe sensul pus de circulaţie, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un parapet din beton. După impact, bărbatul a coborât din maşină şi a fugit spre pădure în direcția localității Ileanda. Polițiștii l-au prins în scurt timp, iar în urma legitimării au stabilit că este vorba despre un bărbat de 35 de ani, din judeţul Cluj. Fapta a fost constatată, marţi, 10 iulie, la ora 17.40.         

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

 

 

Alte articole

Leave a Comment