Vorba dulce

Trăim într-o societate în care educaţia, bunul-simţ, respectul, comportamentul frumos şi caracterele fine sunt tot mai ameninţate şi încolţite din toate părţile. Într-un vârtej al superficialităţii, gândurilor urâte şi indiferenţei, vorba frumoasă, cuvântul ales cu atenţie şi discursul rafinat devin pe zi ce trece, rara avis. Nu cuvintele ornate şi vorbele mari fac un discurs sau o adresare plăcute şi cu şanse de atingere a scopului. Ci felul în care alegi să trimiţi către cel din faţa ta, cuvântul, indiferent cât de simplu ar fi el. Din umila mea experienţă, câştigată de-a lungul vremii, am înţeles faptul că zâmbetul şi alegerea cu grijă a vorbelor, fără însă a le selecta artificial pe cele mai pompoase, îţi oferă din start un plus de şansă în reuşită. Felul în care suntem agresaţi zilnic, din toate părţile, prin toate mijloacele cu mizerii, grosolănii şi mostre de grobianism, ne face tot mai dornici de normalitate, de subtil şi de frumos. Oamenii sunt tot mai atenţi şi aşteaptă tot mai mult să audă altceva decât imperative, „fă-mi, dă-mi, vreau!”. Suntem tot mai văduviţi de „vorba dulce”, aşa cum o numeau bătrânii noştri, şi uităm că ea ne poate aduce, cu puţin, extrem de mult.

Un mod de adresare în care pui puţin suflet şi un colţ de zâmbet, înseamnă de cele mai multe ori că ceea ce îţi doreşti, este deja rezolvat pe jumătate. Este important atât ceea ce comunicăm, cât şi felul în care o facem. Noi oamenii, de multe ori nu reuşim să obţinem ceea ce ne dorim, din cauza unor erori grave de comunicare. „Dai şi tu cu aspiratorul ăla odată?” Aceasta este din start, cel puţin în opinia mea, cea mai proastă formulă de adresare într-un cuplu, venită din partea ei. Mai ales dacă este răstită şi nu rostită. Reacţia firească este ca el să trântească cu sonor telefonul, telecomanda sau ziarul, să elibereze un oftat, care iese cu 150 kilometri pe oră şi eventual, să tragă de cablul de la aspirator până rămâne cu el în mână. Există zeci de alte modalităţi în care să ţi se spună că este nevoie de ajutorul tău, nu numai în a manevra aspiratorul fără să intri în atac de panică, sau în a explora drumul către chiuveta din bucătărie fără să te rătăceşti. Fetele ştiu asta, însă din păcate, de cele mai multe ori, multe aleg din noianul de variante pe cea mai ostilă, care sună precum unghia pe tablă.

Există, fireşte, condiţia ca cel cu care intri într-o discuţie să dispună de fondul educaţional, emoţional, sufletesc şi etic, în cantităţi rezonabile. Pentru că, vorba aceea, „Unde nu este, nici Dumnezeu nu cere”. Este atât de uşor să înlocuieşti „e o porcărie ce ai făcut, este totul greşit”, cu „crezi că putem alege altă variantă, mai bună? Oare ar lua prea mult timp să schimbăm puţin lucrurile aici, tu ce crezi?”. Din start, cel care îţi cere, de fapt, acelaşi lucru, dar într-o modalitate care nu-ţi subminează încrederea, buna-dispoziţie şi nu-ţi dă nervii pe răzătoare, are toate şansele ca tu să fii de acord şi să refaci ceea ce nu a fost poate, corect înfăptuit, făcând asta şi cu zâmbetul pe buze. Exemplele sunt practic, infinite.

Fiecare ne lovim de astfel de situaţii şi acasă, locul în care armonia şi înţelegerea trebuie să fie mereu rege şi regină, dar şi la locul de muncă, la bancă, la coadă la supermarket sau în parcarea din faţa blocului. Nici cei mici nu sunt scutiţi de efectul coroziv al unui limbaj asudat. Însă aşa cum se întâmplă pe toate planurile, ei fac ceea ce văd, aud sau simt că facem noi, cei mari. Le oferim involuntar, zeci, poate sute de exemple zilnic, care se stratifică şi capătă în final duritatea unei pietre, pe care mai târziu şi ei o vor arunca în capul primului ieşit în calea lor. Este până la urmă, o alegere a fiecăruia şi primul pas care trebuie făcut, în cazul în care credeţi în puterea cuvântului atent rostit. Să încercăm, înainte de a ne adresa cuiva, cu orice solicitare, să întârziem puţin cuvântul, timp în care să putem alege o altă variantă decât cea pe care, poate, situaţia în sine o cere. Efectul ne va surprinde pe mulţi!

Nimic nu e mai capabil să tempereze sau să normalizeze o situaţie ori un comportament decât tratamentul uman, blând şi ales cu atenţie. Mai ales în situaţiile în care există premisele unui conflict. Noi, românii, am fost poate într-un mod artificial înrăiţi în timp. S-au sădit în noi, din multiple cauze şi variate metode, seminţe de răutate şi încrâncenare pe care altă dată nu le aveam. Nevoile, lipsurile, frustrările care au venit şi din lucruri ori situaţii care nu au depins de noi, ne-au modificat gena comportamentului astfel încât, primele care ies în faţă sunt mai mereu cuvintele nepotrivite. Sigur, este extrem de greu să reuşeşti să mai zâmbeşti sincer atunci când habar nu ai cu ce îţi vei plăti rata luna viitoare, la serviciu toate ţi se sparg în cap, iar acasă găseşti alte zeci de nemulţumiri, încolonate pe categorii de vârstă, în faţa ta. Însă deşi pare greu de crezut, comunicarea corectă, senină, lipsită de colţuri şi pete, este cea mai sigură cale către o soluţie.

 

Alte articole

Leave a Comment