Şişu

Prin moartea profesorului Gheorghe Şişeştean, Sălajul a pierdut una dintre minţile sale strălucite. Ţinea la acest spaţiu, pe care l-a şi cercetat serios (printre puţinii), chiar şi umblând cu bicicleta. O bună parte din cărţile sale au ca reper cercetarea sociologică şi antropologică a Sălajului. A fost supărat, ani la rând, pentru că instituţii de cultură sălăjene pur şi simplu nu l-au băgat în seamă. Era orgolios, vulcanic, dar exact, bine informat. Era un om al dialogului, chiar şi atunci când dădea impresia unui cinism cumplit. A muncit enorm pentru cariera sa universitară şi ştiinţifică, fără a dispreţui locurile, şcolile de unde a plecat. Ura carierismul, impostura, aflatul în treabă, lichelismul, politicianismul. A fost un boem, unul cu adevărat memorabil. A fost unul dintre puţinii intelectuali sălăjeni care au încurajat la modul real, chiar îndrumat destinele unor tineri, mulţi dintre ei ajunşi în topul a diverse domenii de cercetare. Întâlnirile lui cu tinerii erau spectaculoase, maieutice, eliberatoare. Chiar poate fi numit Profesorul.
Prin moartea profesorului Gheorghe Şişeştean, Sălajul a pierdut unul dintre puţinii intelectuali patrioţi. Cu adevărat. Naţionalismul, la G. Şişeştean, era ceva de la sine înţeles, era scris în felul său de a exista şi de a gândi. Naţionalism luminat (atât de rar). Patriotismul era un imperativ kantian, dar şi prilej de viziune, de meditaţie. Ţinea enorm la satul românesc. Nu se simţea deloc confortabil vorbind de satul românesc tradiţional care dispare. Şi pentru că această zestre nu a fost cercetată pe deplin. Truism ordinar: după ce va dispărea acest sat, nici nu vom avea ce să cercetăm…
După ani, profesorul s-a întors, în mai a.c., la Mate – Fizică (acum CNS) cu o conferinţă bazată pe cartea sa, „Români care s-au stins”. S-a stins şi Şişu. Câteva luni mai târziu. Lăsându-ne, pe unii dintre noi, împietriţi… Dumnezeu să-l odihnească!

Daniel Sauca