Profesori corigenţi la morală

Câţi dintre cei care au făcut şcoala în perioda comunismului nu-şi amintesc de corecţiile fizice pe care le aplicau dascălii? Lovituri aplicate cu rigla în palmă ori peste vârfurile degetelor, trageri de urechi ori de perciuni, statul la colţ cu mâinile ridicate, palme peste faţă şi chiar capete izbite de tablă sunt doar câteva mostre ale comportamentului deloc inspirat pe care îl manifestau unii profesori. În unele situaţii, „milităria” ajunsese la un astfel de nivel, încât la unele cursuri, elevii stăteau încordaţi în bănci, cu mâinile la spate, nu care cumva să-l irite pe dascăl.
Iar acolo unde corecţiile fizice nu dădeau randament, cadrele didactice treceau la „artileria grea”: umilirea cursanţilor indisciplinaţi. Elevii erau scoşi în faţa clasei sau, mai grav, în careu ori la şedinţele cu părinţii pe şcoală şi făcuţi de râs în faţa tuturor. Şi nimeni nu putea face nimic, niciun profesor nu ajungea să fie tras la răspundere pentru manifestările sale violente, niciun părinte nu putea mişca vreun deget.
Acum, toate acestea par desprinse dintr-un film de groază. Pedagogia modernă descurajează astfel de metode neortodoxe care nu doar că dăunează grav calităţii actului educativ, ci şi lasă traume asupra copilului. Asta nu înseamnă, însă, că toate cadrele didactice sunt uşă de biserică! Din contră, reminiscenţele perioadei ceauşiste se resimt chiar şi la mai bine de două decenii de la apusul ei! Sistemul educaţional nu duce lipsă, din păcate, de profesori cu mentalitate învechită, care nu au reuşită să se descotorosească de metehnele comuniste, de abordările violente ori care nu-şi pot controla nervii.
Că tinerii zilelor noastre sunt, probabil, ceva mai năzdrăvani decât erau cei de acum 25 de ani ori mai mult, nu e o noutate. Dar de aici până la a te trezi cu un telefon în care ţi se spune că odrasla ta necesită îngrijiri medicale după ce dascălul s-a năpustit asupra ei în toiul unei isterii este drum lung. Sistemul de învăţământ public din România este susţinut financiar din banul public; adică din contribuţiile pe care fiecare dintre noi le plăteşte către stat. Şcoala trebuie nu doar să asigure condiţii decente de studiu, ci şi să garanteze siguranţa elevilor, aspecte imposibile în condiţiile în care la capitolul „ţinută morală”, unii profesori sunt corigenţi.

13 Thoughts to “Profesori corigenţi la morală”

  1. bm

    AV, aveti dreptate, dar textul necisita cateva corectii de punctuatie.Ati lipsit la anumite ore?

  2. profesor

    stimata autoare, iti doresc sa ajungi sa predai in sistemul romanesc de invatamant si sa simti pe propria-ti piele ce inseamna „nazdravaniile” elevilor din ziua de azi !

  3. Anonim

    pt profesor: de ce nu te-ai facut marinar?

  4. Anonim

    Sau de ce n te-ai facut ziarist?

  5. Anonim

    ca a dorit sa fie profesor. Nu s-a gandit ca unii elevi vor fi atat de „nazdravani”.

  6. Anonim

    dar de „tinuta morala” a elevilor ce spuneti?

  7. Anonim

    Tinuta morala a elevilor e data de exemplul profesorilor

  8. Teacher Stone

    Da!
    N-am auzit despre niciun elev eminent si constiincios,cu bun simt si din familie buna sa fie altoit sau sicanat de profesori!
    Pana la urma,potrivit opticii unor adepti ai democratiei prost intelese,scenariul in care profesorul ar fi fost luat la pumni de catre elevi ar fi fost unul mai convenabil si mai de actualitate,conform cu cerintele epocii pe care ne-am croit-o!
    In anii in care minunata noastra moralista Andy Vlicovshi,spune ca elevii erau umiliti de profesori si li se aplicau corectii monstruoase,ei bine,in anii aceia intrau la facultate clase intregi de elevi.
    La facultati adevarate nu la surogate pe unde-si dau altii fasaiala nestiintei azi si ajung chiar doftori in stiinte de am ajunsara sa avem mai multi doftori cu titluri academice decat felceri si medici in spitale!
    Domnu’ Vucea,Domnu’ Trandafiri,personaje pitoresti ale imaginii dascalimii din trecut,profesorii cei severi din cartile nemuritorului Dickens si scolilor lui Oliver Twist nu ascultau nici manele,nu se lasau impresionati de plozii placintareselor sau de fitele plozilor cu parinti ce au boutique-uri sau vand gogosi in piata!
    Nesimtirea si prostia,incultura unora dintre elevii noii societati romanesti,sunt atat de evidente si respingatoare precum ciuma lui Caragea.
    Altminteri se vede foarte bine asta in rezultatele de la bacalaureat unde spre deosebire de trecutul infierat cu manie capitalista de Andy V,atunci intrau clase intregi la facultate,azi clase intregi cad la bacalaureat,luand note ca la patinaj artistic!2,3,5….Asta-i diferenta doamna avocat din oficiu,a unei cauze pierdute acu’ 24 de ani!
    Evident!
    Pe vremuri era disciplina,mai cu voia,mai cu sila….
    Pe vremuri nu se tragea zapada pe nas si buci,nu-ti aratai cracii ostentativ si nu te puteai inciota ca si cainii prin buda liceului sau sa te tragi de izmene cu profii…
    A fost o vreme a bunului simt si a oamenilor care tineau la viitorul lor,care se intrebau ce pot face ei pentru tara si nu neaparat ce poate face tara pentru ei.
    Azi,din pacate,nu ne mai temem de parinti,de frati,de profesori,nu mai avem rusine de vecini,de lume si nici frica de Dumnezeu!
    Ne indreptam in numele unei democratii si libertati aidoma celei in care intr-un ospiciu ai da pe mana pacientilor mitraliere si grenade,spre o pace totala in care nu vor exista invingatori ci doar invinsi!

  9. Teacher Stone

    Daca elevii pe care-i aperi madam Vlicovschi sunt aia pe care te bazezi ca prin pregatirea si munca lor iti vor asigura pensia ,o sa ai un regret amarnic cand batrana fiind te vei uita cu jale pe fereastra azilului de batrani inspre ceea ce a fost candva tara asta!
    Pana la urma binefacerile noii oranduiri democratice in nacajita noastra tara a adus avantajul caimbecilitatea,analfabetismul, nesimtirea si tupeul,dozarea ghetii in paharul cu whiskey sa fie calitati vanate si admirate etalon si conditie de a deveni conducator iar bunul simt si stiinta de carte,omenia si cumsecadenia sa fie privite ca handicap sever!
    Daca un pretins formator de opinie ca dumneata care zici ca esti ziarista are o astfel de pozitie ca aceea expusa in jalnicul exposeu cu pretentii de editorial,nu m-as mira ca medicii noii democratii sa impuna renuntarea si la coaserea bucilor si obligativitatea de a purta fiecare cetatean cate un anus contra naturii!
    Adica un fel de cacare prin jeburi pe motivul ca e mai cool,shick si liberal!

  10. ca bine zici, teachere! ia dati-i pe toti elevii cu capetele de tabla, fi-le-ar mutra de ras de nemernici, poate le vine mintea la cap si se cumintesc!
    auzi la ei, tupeu! sa nu intre clase intregi la facultate, cum o faceau aialalti, pe vremuri!
    sa apara elevele cu cracii goi, cand alde teacher stone se chinuie sa-si infraneze poftele carnale…
    pai nu era mai bine inainte? cand ne cacam pe noi de frica unor imbecili de profi comunisti?
    ia, ciocu’ mic si mers pe burta! ce demoratie, vere? pumni in gura si picioare-n burta, ca sa stim toti cine-i sefu’! si atunci sigur ne-or fi pruncii genii precum prietenul teacher stone

  11. Teacher Stone

    Bine zici Anonimus!
    Nu te simti vizat!
    Porcilor daca le dai icre negre tot drept laturi le vor infuleca!
    Numai ca randurile mele nu se adreseaza unora ca tine!
    N-am scris pentru analfabeti si repetenti!
    N-am scris pentru aia alde tine care au plozi sau nepoti care au muci in loc de coloana vertebrala si care citesc in cartile de joc si tarot!
    N-am scris pentru aia care cred ca C’est la vie! inseamna ca asa-i la vie si ca prostitutia este o forma de iubire a aproapelui chiar daca-i pe bani!
    N-am scris pentru aia ca tine Anonim..anus care cred ca este mai onorabil sa devii somer dupa terminarea liceului decat sa faci un master in Anglia.
    N-am scris Anonimule pentru aia care in viata lor amarata,n-au citit pe de-a intregul nici eticheta de pe sticla de posirca ieftina in care-si ineaca neputintele si frustrarile!
    Am scris pentru cei care dupa 40 de ani de invatamant mor facand infarct sau de inima rea cu pensii mizere la nici 70 de ani nereusind sa se bucure de linistea unei tari cu oameni educati,instruiti care sa contribuie la bunastarea natiei si la inaltarea ei!
    Am scris pentru cei carora visele de mai bine si de respect prin cultura si bun simt, cu valoare spirituala,sunt ucisi incetul cu incetul,zilnic de niste imbecili fara cultura si fara obraz,care cred ca banul,fitele tin loc de orice stiinta si educatiune!
    Understand tarane?

  12. Teacher Stone

    Apropos!
    Sa nu te ignor complet tarane Anonim…anus…!
    Daca tot iti place asa de mult starea actuala a tarii si a natiei,sa ai parte numa de atata bine si fericire cat ai azi in conditiile astea!
    Nici mai mult,nici mai putin!
    Daca faci parte din tagma aia de parveniti prostalai carora democratia in ciuda prostiei lor si a lipsei de carte le-au adus jipane,viloace,conturi grase si parasute tinere in cerdacuri de taina,te inteleg si te iert pentru atitudine!
    Inteleg si de ce ti-ai pus steag in poarta!
    Niciodata nu ti-a fost mai bine ca acuma si intr-o societate in care valorile erau valori si cartea carte,n-ai fi ajuns nici macar asfaltator la Citadin si nici ziarist!
    Prostia este eterna si de necombatut!
    Noroc ca nu doare ca ai umbla ragind si fara leac de stamparare…
    M-ai convins odata in plus!

  13. padureaverde

    bravo zalaucu

Leave a Comment