Ce mai bem?

Nu vreau să denigrez producătorii serioşi, nu ştiu câţi dintre ei sunt cu adevărat serioși pentru că după ce m-am fript cu lapte suflu și în apă, aşa însă aş vrea să cred că nu au înnebunit chiar toţi astfel încât să ne trimită pe masă, în ghiozdanele copiilor sau în laptele sugarilor, ape cu conţinut nociv, toxic, de 20.000 de ori mai mare față de o limită admisă de standarde. Sloganuri ieftine precum “cea mai pură apă”, cea mai “cristalină”, mai bogată în nu ştiu ce oligoelemente minerale şi alte bazaconii, încercaţi, printr-un exerciţiu zilnic, să vi le scoateţi din cap.

Nu există aşa ceva! Prin urmare, ce ne determină să cumpărăm o apă care, în cel mai fericit caz e de-a dreptul chioară, iar în cea mai neagră realitate ea poate fi și este, în unele cazuri, un atentat la sănătatea noastră? Sunt mulţi factori, însă unul decisiv este reclama – sufletul minciunii. De acolo pleacă practic, valul cel mare de vânzări.

Nici aşa-zisa filtrare a apei nu este de fapt ceea ce se trâmbiţează a fi. Apa curgătoare din izvoarele de unde comercianții susțin că o aduc, devine, în drumul ei către mesele noastre, o apă stătută, moartă. Apa nu mai are nici pe departe proprietăţile iniţiale pe care le are la izvor, repet, considerând că ea chiar de acolo este luată ceea ce, vedem bine, nu mai reprezintă o certitudine.

Filtrarea acesteia înseamnă, de fapt, folosirea mai multor site, de mărimi diferite care, cu cât devin mai mici pentru a reține impuritățile, cu atât fac să se piardă şi mineralele şi alte elemente care în mod normal ar aduce un plus de calitate apei. Chiar dacă acceptăm cu greu, un lucru devine din ce în ce mai… limpede.Nu mai vorbim de condițiile de depozitare, de PET-uri, nocive și acelea, de transport și de timpii de așteptare, care, toate, contribuie oricum la scăderea drastică a calității produsului.

Dacă peste toate astea mai vii și cu o încărcătură de substanțe toxice și o alta bacteriologică de până la 20.000 de ori peste limita adimisă, concluzionați singuri pe ce ați dat banii. Apa de la robinet este mai sigură decât multe sortimente de apă din comerţ, poate că în Sălaj nu este atât de gustoasă însă, ca o regulă naţională, acesta este adevărul. De cea de la fântâni nu mai vorbim, zălăuanii au posibilitatea să bea o apă bună, chiar dacă nu are un grad de puritate extraordinar, gust sau cu proprietăţi nemaiîntâlnite.

Cel puţin are analizele reale, expuse, iar conţinutul de amoniac, poate cea mai mare problemă a apei din fântânile zălăuane, este trecut negru pe alb pe buletinul din faţa fântânii, astfel încât lumea să ştie exact ceea ce bea. În plus, amoniacul se mai şi evaporă, nu tot însă mai dispare, dacă lăsăm bidoanele cu apă fără dopuri, 24-48 de ore. Şi atunci, de ce o familie, de exemplu, cu trei membri, ar mai plăti – calculând 5 litri pe zi, adică 150 de litri lunar – peste 300 de lei în fiecare lună?

Pentru ca toţi membrii familiei să capete câte o boală sau afecţiune, în funcţie de cât e de sensibil la pesticidele, nitriţii, salmonelele şi rahatul din apa Izvorul Zânelor sau Băltoaca flăcăilor ori cum se mai numesc apele acestea fermecate? Iar asta, în timp ce 1 metru cub de apă de la robinet, adică 1.000 de litri, costă 5 – 6 lei. Practic, comercianții înregistrează un câștig de 1.000 de ori mai mare față de costul unui litru de apă luat din rețeaua publică. Mulţi nu ştiu faptul că dacă pe etichetă scrie APA DE MASĂ aceea este apă de la robinet, plimbată prin o sută de cazane și containere, stătută, pusă în pet-uri care şi acelea sunt nocive, după cum spuneam, prin ceea ce transmit în lichid. Că aşa e în comerţul mincinos – unii câştigă, alţii se aleg şi cu paguba şi cu stomacul praf. Dincolo de toate acestea, o altă consecinţă gravă, la nivel mondial a “privatizării” apei este transformarea acestui produs într-un adevărat lux.

Am să vă spun celor care nu ştiţi o vorbă de duh rău, care aparţine preşedintelui companiei Nestlé, cea mai mare companie din lume în domeniul alimentar şi cel mai mare producător de apă îmbuteliată de pe mapamond. Ce ne spune nouă bossul Peter Brabeck, preşedintele companiei, în cadrul unui documentar intitulat “Noi hrănim lumea” (!):

“Apa nu este un drept al omului!” Cum vi se pare că sună acest slogan? Gândiți-vă de două ori ce produs alegeţi, din ce motive, care sunt riscurile şi dacă nu cumva, apa de băut, care este un drept al tuturor, cea gratuită, rece şi cât de cât curată de la fântâna din colţ, nu este cumva mai bună decât izvorul unde zânele s-au spălat probabil pe picioare şi la fund.

În atare condiţii, comercianţii de bună credinţă, pentru că avem şi astfel de produse venite din partea unor companii care nu mint clienţii, au de suferit, pentru că oamenii îşi pierd tot mai mult încrederea în produsul în sine şi nu neapărat în producător şi realizează ca au posibilitatea să aleagă o apă sănătoasă, verificată, certificată, chiar dacă nu e cea mai cristalină dar măcar nu e nocivă. Dincolo de asta, pot să facă şi economii serioase în bugetul familiei.

Ar fi în folosul nostru să ne gândim mai mult la aceste lucruri care de multe ori fac diferența între sănătate și boală. iar aceste lucruri și recentul scandal al apelor infestate, să îi pună pe gânduri și pe cei care atentează la sănătatea noastră și ne iau de proști!

Alte articole

One Thought to “Ce mai bem?”

  1. Hai sa bem apă

    Mai Florine, nu ştiu ce să zic, dar apa de la robinet nu e potabilă în Zalău, nu ştiu pe ce analize te-ai uitat tu. Iar fântânile arteziene sunt bombe, te asigur că apa de acolo nu are numai amoniac. Chiar, de ce nu faceţi o anchetă, luaţi cinci fântâni arteziene din Zalău, la care e veşnic coadă şi faceţi nişte analize. E posibil ca după aceeea, să ai coşmaruri.
    E clar că şi apa din comerţ este cum este, şi până la urmă fiecare decide pentru el şi familia lui ce apă va consuma.

Leave a Comment