Bunul-simț, Cenușăreasa prezentului

“Omul poate deveni om numai prin educaţie. El nu e nimic decât ceea ce face educaţia din el.”

Sunt cuvintele de mare valoare ale filozofului Immanuel Kant, ce se regăsesc celebra sa lucrare “Despre pedagogie”. Bunul-simţ, deşi nu are o definiţie concisă, este o trăsătură de caracter care se dezvoltă odată cu înaintarea în vârstă, încă din primii ani de viaţă, hrănindu-se din educaţia primită pentru tot restul vieţii. Bunul-simţ înseamnă, în primul rând, rațiune. Înseamnă compasiune, înţelegere pentru ceea ce de multe ori pare de neînţeles, acceptare, înseamnă bunătate şi altruism.

Lipsa lui ne afectează indiferent unde trăim, unde ne aflăm, fie că suntem pe stradă, la locul de muncă, în autobuz, la o coadă, chiar și când primim în jos de la fereastra apartamentului ori când ducem gunoiu, dar și când ne aflăm în situația foarte frecvent întâlnită, când ne aflăm în aşteptarea unui răspuns din partea autorităţilor. Lipsa de bun-simţ loveşte şi în copilul de grădiniţă, dar şi în pensionarul care aşteaptă cu orele pentru a-şi ridica porţia de medicamente fără de care nu mai poate fi sigur că în dimineaţa următoare se va mai trezi. Nu de puţine ori vedem prin autobuze, tineri – frumoşi şi liberi aşa cum şi sunt, de altfel – pierduţi în ecranul telefonului mobil şi în universul limitat pe care acesta îl oferă. Stau, prăbuşiţi, pe scaune, în timp ce lângă ei, evident – în picioare – călătoresc persoane care ar avea mai mare nevoie de un loc decât au ei.Oamenii în vârstă – cel puţin cei de aici – nu vor cere niciodată unui adolescent să se ridice de pe scaun pentru a le oferi locul.

Este o lege nescrisă, respectată cu sfințenie de seniori, care izvorăşte tot din bun-simţ. Cum să îţi spună o femeie însărcinată, un bătrân în baston sau un invalid chiar, să te ridici pentru a-i ceda locul, dacă tu nu vezi ceea ce e mai mult decât evident şi nu capacitezi necesitatea unui astfel de gest. Tabloul care dă de gândit este, aşa cum ne povestea omul care abia ieşise din tura de noapte, atunci când un tânăr stă revărsat pe un scaun, ba mai pune ghiozdanul şi pe celălalt scaun aflat lângă el, pentru a-l ţine ocupat pentru colegul care se urcă la staţia următoare, în timp ce lângă el sunt persoane care au chiar locuri rezervate într-un mijloc de transport, şi acelea ocupate tot de adolescenţi. Iar acesta este un singur exemplu, evident, cel mai puţin ofensiv dintre toate şi o mostră de lipsă de bun-simţ care a ajuns atât de prezentă în viaţa de zi cu zi încât a devenit deja obişnuinţă. Ce ne facem însă cu toate celelalte dovezi care ne arată că bunul-simţ a devenit o pasăre rară pe cerul existenței noastre efemere.

Cum s-o scoatem la capăt cu oamenii care ne întorc spatele deşi sunt remuneraţi să stea cu faţa îndreptată spre noi şi să ne ofere informaţii fără să ridice tonul și să facă grimase, să ne ofere sprijin şi o cale, fie ea cât de superficială, spre rezolvarea unor probleme care fac parte din fişa postului lor. Cum să ne descurcăm în situaţia în care suntem scoşi afară pe uşă fără nicio explicaţie, din instituţii care ar trebui să înţeleagă că sunt plătite din banii noştri, cu lipsa de bun-simţ a autorităţilor care poartă bătrânii pe la cozi, cu sistemul vieţii, numit „sistemul cardului de sănătate” care mai mult pică decât funcţionează, cu lipsa de interes faţă de cetăţeni, faţă de oraşe şi commune, faţă de ţară şi aşa mai departe. Singura şansă pe care o avem, atât noi, cei mari, cât şi cei care acum cresc şi se formează pentru ceea ce vor deveni mai târziu este să ne întoarcem la lingura de lemn a educaţiei.

Nu ca instrument de “corecție fizică”, ci simbolic, regăsit acolo unde şi noi am învăţat cândva de la bunici şi părinţi ce înseamnă bunul-simţ şi ce rol are în viaţa noastră. De la exemplele simple, de la lucrurile aparent banale, de la practica minimală şi până la exerciţiul bunului-simţ repetat şi predat copiilor într-o formă plăcută şi eficientă. Pe lângă obiceiul de a minţi, nimic nu e mai urât în caracterul cuiva decât lipsa de educaţie şi de bun-simţ. Nimic nu poate aduce o antipatie mai mare, nu poate atrage deservicii şi dezavantaje mai mari în viaţa cuiva decât inexistența bunului-simţ care, deşi nu-şi arată consecinţele pe loc, acestea vor fi simţite în cel mai scurt timp. Lipsa lui, care lasă un loc de cinci stele mitocăniei, a făcut şi face din ce în ce mai multe victime, la locurile de muncă, în magazine, autobuze, în blocuri, în trafic, în instituții.  

Nesimțirea a devenit, însă, din păcate, un mod de a fi pentru tot mai mulți cetățeni. Bunul-simţ a salvat multe vieţi, a păstrat armonia și iubirea în relațiile de orice fel, a făcut oamenii mai buni, mai atenți, mai profunzi, mai cumpătați. Mai raționali, mai înțelepți și mai mulțumiți chiar și cu puținul pe care îl au. Pentru oamenii de bun simț nimic nu-i neimportant în jurul lor, așa cum nimic nu-i nefolositor.

Alte articole

Leave a Comment