Sălajul riscă să devină o „enclavă” în regiunea cu cele mai dezvoltate județe din țară

Primarii municipiilor Arad, Cluj-Napoca, Oradea şi Timişoara, iniţiatori ai proiectului „Patrulaterala Vestului”, au semnat sâmbăta trecută, la Timişoara, documentul de fundamentare a Asocierii „Alianţa Vestului” (AVE) şi va avea ca scop dezvoltarea unor proiecte majore comune, pe multiple planuri. Printre obiective se numără şi stoparea trendului de plecare a forţei de muncă în afara graniţelor țării.

Evenimentul a fost găzduit de municipiul Timişoara, fiind prezenți, printre alții, primarii Gheorghe Falcă (Arad), Emil Boc (Cluj-Napoca), Ilie Bolojan (Oradea) şi Nicolae Robu (Timişoara). În acest sens, în primul trimestru al anului viitor, AVE va forma Asociaţia de Dezvoltare Interregională, care va primi un capitol dedicat de fonduri europene, obiectivul declarat al acestei asociaţii urmând a fi crearea unei prosperităţi reale în regiune, pentru stoparea migraţiei românilor în Occident şi aducerea înapoi a celor plecaţi. Edilii Gheorghe Falcă (Arad), Emil Boc (Cluj Napoca), Ilie Bolojan (Oradea) şi Nicolae Robu (Timişoara) au subliniat că această alianţă nu este una cu viziuni separatiste teritorial, ci una europeană pe calea descentralizării, iar iniţiativa nu este îndreptată împotriva Guvernului de la Bucureşti, pe care şi-l doresc partener.

Printre celelalte obiective asumate de AVE se regăsesc îmbunătăţirea radicală a mobilităţii între cele patru oraşe, accelerarea realizării proiectelor de autostrăzi Transilvania, Via Carpathia, Timişoara- Belgrad, dezvoltarea unei conexiuni de trenuri de mare viteză între cele patru oraşe, dezvoltarea unei reţele de transport public interregional şi intraregional, creşterea mobilităţii ecologice în zona metropolitană prin proiecte de tip tren, tramvai, troleibuz, autobuz electric, metrou metropolitan, susţinerea legii parteneriatului public-privat pentru proiecte de infrastructură, construirea a câte unui spital regional la Cluj şi la Timişoara.

„Niciun stat din lume nu poate fi mai bogat dacă nu are oraşe şi comunităţi puternice şi bogate. AVE are la bază principiul subsidiarităţii, care stă la baza Uniunii Europene, anume că decizia trebuie să fie luată de autoritatea publică, pentru că este cea mai apropiată de nevoile cetăţeanului”, a spus edilul clujean Emil Boc. Acesta a mai adăugat că un alt aspect pe care-l vizează AVE este legat de descentralizare, afirmând că metoda de guvernare prin centralizare „este una ce aparţine trecutului”.

„Numai aşa pot fi avute în vedere toate motoarele de dezvoltare economică. În UE sunt trei sute de regiuni. Dacă toate aceste motoare ar funcţiona la capacitate maximă, lucrurile ar merge mai bine. AVE îşi propune să folosească în interesul României aceste motoare de dezvoltare, pentru că vom avea cu toţii o Românie mai puternică şi mai dezvoltată”, a menţionat Emil Boc.

Edilul Timişoarei a mai punctat că această iniţiativă este prin excelenţă în spiritul Declaraţiei de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, prin care se doreşte crearea unui for informal pentru schimburi de idei şi de experienţă între edilii oraşelor în cauză şi între administraţiile pe care le conduc.

Județul Sălaj nu a fost nici măcar menționat în vreun comunicat sau discurs al celor care au pus bazele acestei alianțe. Oficialitățile sălăjene nu au emis niciun comunicat oficial pe marginea subiectului sau a unei eventuale luări în calcul, pe viitor, a posibilității ca Sălajul să facă parte din această alianță. Cert este faptul că aceste județe, deși fac parte din aceeași regiune sau din regiuni învecinate, sunt la zeci de ani depărtare de Județul Sălaj în privința dezvoltării, al economiei și nivelului de trai al populației.

Primarii din câteva orașe din vest, nord-vest, chiar din centrul țării fac deja demersuri pentru a face parte din această alianță. Primele care și-au exprimat dorința au fost Câmpia Turzii, Deva și municipiul Reșița. Viceprimarul municipiului Cluj Napoca, Dan Tarcea, a spus că cei care consideră că pot și doresc să facă parte din această alianță, ar trebui să se grăbească. „Nu există o concurenţă între noi, în principiu orice alt oraş poate să ni se alăture, dar încă nu am discutat despre asta cu alţi primari. Noi dorim să realizăm această alianţă regională pentru a putea să accesăm direct fondurile europene de la Bruxelles, fără a mai depinde de Bucureşti.

Va trebui însă să ne mişcăm repede, pentru că sunt nişte proceduri care trebuie urmate şi trebuie să fim organizaţi în aşa fel încât să putem deja accesa fonduri comunitare în exerciţiul 2021-2027. Nu mai putem pierde timp, bani există, dar trebuie să ne grăbim pentru că avem semnale că după 2027 s-ar putea reduce fondurile puse la dispoziţia noastră, asta ca şi ca urmare a Brexitului”, a declarat viceprimarul clujean.

 

 

 

One Thought to “Sălajul riscă să devină o „enclavă” în regiunea cu cele mai dezvoltate județe din țară”

  1. Asta-i pretul "ocupatiei" PZD-iste

    Pe care il platim noi salajenii/zalauanii de ceva vreme incoace, de cand suntem sub domnia lui Marc Voda si a printisorului Ciunt. PZD inseamna autoizolare si pupat mana la Bucala.

Leave a Comment