Inspectorii de muncă și cei antifraudă demarează Operațiunea „Cronos”

În această perioadă, Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) colaborează cu Inspecția Muncii pentru a preveni și combate munca la negru și cea declarată parțial, prin controale la nivel naţional. Verificările sunt efectuate în Operațiunea „Cronos”, care a început joi și se va întinde până în septembrie.
OV
DGAF a anunțat că, începând de joi și până în 23 septembrie, atât inspectorii antifraudă, cât și inspectorii de muncă se ocupă cu verificări în toată ţara la mai multe categorii de firme. Potrivit unui comunicat al instituției, operațiunea poartă numele „Cronos”, iar scopul ei este „prevenirea și combaterea muncii la negru și a celei subdeclarate”. „Vor fi vizate cu precădere firmele care activează în domenii de activitate precum: confecții, construcții, pază și protecție, curățenie, alimentație publică, silvicultură, transport, comerț, arhivare și depozitări. În aceste sectoare au fost identificate cele mai mari riscuri legate de utilizarea forței de muncă fără forme legale ori subdeclararea nivelului real de salarizare”, se arată în comunicatul DGAF.
Mai mult, din documentul citat reiese că inspectorii verifică în mod prioritar acele firme care activează în domeniile menționate mai sus și care „se încadrează în profilele de risc generate de analizele documentare”, deoarece „o mare parte dintre achizițiile fictive sau artificiale de bunuri și servicii, cu impact asupra TVA și impozitului pe profit, sunt deseori utilizate pentru a deconta sume care servesc, în realitate, pentru remunerarea unor persoane pentru munca prestată”. În cadrul controalelor programate de inspectori se pune accentul pe informarea contribuabililor (salariați și societăți comerciale) în ceea ce privește obligațiile legale ce le revin, riscurile la care se expun și sancțiunile contravenționale și/sau penale care se aplică în domeniu.

2 Thoughts to “Inspectorii de muncă și cei antifraudă demarează Operațiunea „Cronos””

  1. Ego

    ANAF ii viziteaza pe „pestisori” nicidecum pe „rechini”.

  2. Batalioane de inspectori pentru un „pestisor”. Si cand te gandesti ca aceste batalioane de inspectori, cu toata tehnica lor, sunt pe banii munciti de „pestisori”.

Leave a Comment