Vacanță în Grecia? Nu mai poți intra în țară fără testul Covid-19 negativ

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, marți, că Atena impune începând de asăzi obligativitatea prezentării unui test Covid-19 negativ pentru intrarea în Grecia. Comunicatul vine în continuarea informaţiilor cu privire la condiţiile de intrare a turiştilor în Republica Elenă prin punctul de frontieră de la Kulata – Promachonas. Astfel, MAE precizează că, în conformitate cu informaţiile de ultimă oră publicate de autorităţile elene pe site-ul travel.gov.gr, a fost modificat termenul de la care se aplică obligativitatea prezentării testului molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19. Astfel, deşi iniţial autorităţile elene au comunicat că această condiţie se aplică începând cu data de 15 iulie, ora 6, testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie emise în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale paşaportului persoanei respective. De asemenea, MAE precizează că reprezentanţi ai Consulatului General al României la Salonic şi ai Ambasadei României la Sofia vor continua să fie prezenţi în cursul zilei de miercuri în punctul de frontieră Kulata-Promachonas. Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că se poate solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

 

 

Leave a Comment