Funcționarii publici leneși ori incompetenți vor avea salariile reduse timp de un an

Sălăjenii angajați în aparatul de stat – Prefectură, Consiliul Județean, primării, dar și alte instituții bugetare, vor putea pierde sume consistente din salariu, dacă în urma evaluărilor ce vor fi făcute se va dovedi că au rezultate slabe calitativ sau că nu muncesc atât cât ar trebui.

Potrivit noului Cod administrativ intrat recent în vigoare, angajaţii la stat cu rezultate mediocre la locul de muncă riscă să primească un salariu mai mic timp de un an de zile. În schimb, angajaţii performanţi vor fi stimulați finaciar cu prime, asta pe lângă celelalte facilități pe care le au deja, cum ar fi de exemplu voucherele de vacanță. În prezent, singurele variante în urma unei evaluări a funcționarului public  sunt promovarea sau eliberarea din funcţie.
Perioada evaluată este 1 ianuarie-31 decembrie a fiecărui an, iar perioada de evaluare este 1 ianuarie-31 martie a anului următor perioadei evaluate. Evaluările se fac de către comisii din cadrul instituțiilor respective. Conform ultimei statistici (aprilie 2019) întocmite de Ministerul Finanțelor, Sălajul este pe locul 3 pe țară cu cel mai mare număr de angajați bugetari care lucrează în administrația locală, număr raportat la mia de locuitori.

Alte articole

3 Thoughts to “Funcționarii publici leneși ori incompetenți vor avea salariile reduse timp de un an”

  1. Fix tranta ce ziceti voi!

    “Corb la corb nu isi scoate ochii”. Nici sanctiuni, nici disponibilizari nu vom vedea in administratia publica. Ba dimpotriva, sa vedeti cum se vor mai premia intre ei, pe rand, in ceea mai scurta vreme, din bani de imprumut, cum altfel. Asta e consecinta laudatului program de guvernare al PSD, un fel de “Dupa noi potopul”, program dupa care vom plati cu totii, generatii la rand.

    1. Anonim

      Nu zic ei, zice legea! Dar asa este, suntem oraf. I schimb geme de bugetari peste tot si multi dintre ei sunt sinecuristi sau nepoti. Incompetenti si lenesi, asa e.

  2. Anonim

    Cel mai sărac judet. Fără apa, canalizare, capele, etc. În acest județ pilele vorbesc!

Leave a Comment