Premii şi lansări de carte la ediţia a şaptea a Galei Presei Sălăjene

Gazetarii şi jurnaliştii din audio-vizual s-au reunit, vineri, la cea de-a şaptea ediţie a Galei Presei Sălăjene, eveniment organizat de către Asociaţia Jurnaliştilor din Sălaj, în parteneriat cu Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj şi Primăria municipiului Zalău. Manifestarea a avut loc în Sala „Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj şi s-a bucurat de sprijinul mai multor sponsori: Michelin şi TenarisSilcotub – sponsori principali, Volksbank, Compania de Apă Someş, Universal SA Zalău şi BRD Groupe Societe Generale.
La Gală au fost prezenţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, politicieni, şefi de instituţii deconcentrate, oameni de afaceri, lideri sindicali.
Pentru al doilea an consecutiv, CJ Sălaj şi Asociaţia Jurnaliştilor au oferit premii oamenilor de presă, în cadrul concursului de promovare a judeţului Sălaj. „Promovarea unui spaţiu nu este responsabilitatea cuiva anume. Jurnaliştii, însă, cu ochiul lor iscoditor, găsesc şi văd lucruri pe care, probabil, oamenii obişnuiţi nu le văd sau trec pe lângă ele fără să le bage în seamă. Unele locuri din judeţ au devenit mai cunoscute cu ajutorul vostru şi asta ne încurajează să continuăm organizarea acestui concurs”, a declarat Tiberiu Marc, preşedintele CJ Sălaj.
Câştigătorii competiţiei au fost desemnaţi de către un juriu din care au făcut parte Marius Avram (Agerpres Cluj), Ioana Chifor (PROTV Cluj) şi Sebastian Olaru (Agerpres Sălaj)
La categoria reportaje radio, a fost acordat un singur premiu, lui Adrian Lungu, de la Radio România, în timp ce Cristina Pop, de la Sălăjeanul TV, şi Claudia Şimon, de la Regio TV, au primit, fiecare, câte un premiu special la categoria reportaje de televiziune.
Categoria presă scrisă a avut mai mulţi laureaţi. Astfel, menţiuni au fost acordate gazetarilor de la Graiul Sălajului, Mihaela Peştean, Oana Pop şi Viorel Varga, iar cu premii speciale au fost răsplătiţi Anamaria Puşcaş şi Viorel Varga, de la Graiul Sălajului, pentru un reportaj comun, şi Daniel Mureşan, de la Magazin Sălăjean, pentru reportajul „Biserica reformată din Zalău, cea mai mare din Europa de Est”.
Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj a recompensat cu diplome de excelenţă trei gazetari, repezentând redacţiile celor trei ziare sălăjene. Diplomele au fost oferite de către prefectul Ionel Ciunt, ziariştilor Olimpia Man, Sălăjeanul, Oana Pop, Graiul Sălajului, şi Olivian Vădan, Magazin Sălăjean, „în semn de apreciere pentru deosebita prestaţie jurnalistică din anul 2013, activitate bazată pe obiectivitate, profesionalism şi promptitudine”.
Diplome de excelenţă a acordat şi şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Gheorghe Bancea, tuturor instituţiilor de presă din judeţ. La rândul său, Doina Cociş, directorul Direcţiei pentru Cultură Sălaj, a oferit diplome Claudiei Şimon (Regio TV), lui Sebastian Olaru (Agerpres) şi postului Regio TV, în timp ce Pompiliu Ceaca, preşedintele UJS Cartel Alfa filiala Sălaj, l-a premiat pe jurnalistul Fejer Laszlo, pentru deceniile de activitate în domeniul mass-media.
În cadrul Galei a fost lansat Anuarul Presei Sălăjene 2013, apărut cu sprijinul CJ Sălaj, editor Asociaţia Jurnaliştilor din Sălaj, o colecţie de articole publicate în cursul anului în presa locală, de către 27 de ziarişti. Cu acelaşi prilej, au mai fost lansate volumul al patrulea din „Descoperim Sălajul”, ce face parte din Colecţia „Magazin Sălăjean”, o carte cu reportaje ce pun în valoare judeţul, şi cartea „Cumetrii molcome”, semnată de Daniel Săuca, o selecţie de editoriale publicate în cotidianul „Magazin Sălăjean” de către preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor din Sălaj.
Din programul Galei nu a lipsit nici expoziţia de fotografie a jurnaliştilor din judeţ.

Alte articole

One Thought to “Premii şi lansări de carte la ediţia a şaptea a Galei Presei Sălăjene”

  1. Anonim

    eveniment in nota ultimilor ani. saucaca isi lanseaza o carte, iar ziaristii se premiaza unii pe altii.

Leave a Comment