Începutul de toamnă aduce “Târgul Olarilor” la Zalău

În ideea promovării valorilor culturale patrimoniale şi a tradiţiilor locale sălăjene, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, în colaborare cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, organizează  “Târgul Olarilor”. Evenimentul va avea loc în perioada 20-22 septembrie 2019, pe platoul de marmură din faţa Prefecturii şi în parcarea din spatele Primăriei.

“Târgul olarilor” va fi completat în acest an cu o componentă ştiinţifică: vor fi susţinute prelegeri din partea unor specialişti de la muzeele din ţară în tema ceramicii populare; totodată se va vernisa o expoziţie pe tema ceramicii din Deja (expoziţie preluată de la Muzeul Judeţean). Se va susţine un concurs anunţat pentru olarii participanţi care are ca temă ceramica din Deja şi se va materializa printr-o expoziţie jurizată şi un concurs de modelare a lutului la roata olarului.

Un punct atractiv al programul propus de muzeu va fi atelierul interactiv de Raku – o tehnologie japoneză de decorare a vaselor ceramice cu smălţuire prin ardere. Astfel, persoanele interesate îşi vor putea decora propriul vas ceramic cu această tehnologie spectaculoasă (vasele şi smalţurile sunt pregătite de organizatori, vor putea fi decorate contra cost); atelierul va fi susţinut în curtea Centrului de Cultură şi Artă.

Redăm mai jos programul evenimentului, pus la dispoziție de organizatori.

 

Vineri – 20 septembrie

  • 9,00 – 18,00 – Târg pe platoul de marmură din faţa Prefecturii
  • 11,00 – 13,00 – concurs la roata olarului
  • 13,00 – expoziţii: Ceramica din Deja şi expoziţia concurenţilor | Centrul de Cultură şi Artă
  • 15,00 – 18,00 – prelegeri pe tema ceramicii populare | Centrul de Cultură şi Artă
  • 19,00 – Atelier Raku – poţi decora un vas propriu! Program interactiv pentru public în curtea Centrului de Cultură şi Artă

 

Sâmbătă – 21 septembrie

  • 9,00 – 18,00 – Târg pe platoul din faţa Prefecturii
  • 19,00 – Atelier Raku – poţi decora un vas propriu! Program interactiv pentru public în curtea Centrului de Cultură şi Artă

 

Duminică – 22 septembrie

  • 10,00 – 17,00 – Târg în parcarea din spatele Primăriei
  • 16,00 – Premierea câştigătorilor concursului. Închiderea târgului.

Alte articole

Leave a Comment