Expoziţie dedicată arhitecturii tradiţionale pe Valea Someşului

În contextul globalizării accelerate, a urbanizării ruralului și a migrației sezoniere pentru muncă în Occident, arhitectura și sistemul de locuire au fost expuse unor transformări vizibile. Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău propune expoziția “Arhitectura tradiţională pe Valea Someşului”, ca punct de plecare pentru o discuție despre subiectul “caselor bătrânești”, dar și al “caselor ca la oraș”.

Expoziția va avea mai multe secţiuni: Valea Someșului – istorie și cultură (mergând de la satul tradițional, până la fenomenul social al migrației sezoniere), Casa noastră (cu prezentarea unui interior de pe Valea Someșului), Arhitectură, locuire, clădiri (reconstituirea sau expunerea unor elemente, materiale, detalii arhitectonice privind construcţia caselor), Meșteșuguri locale (mai ales tâmplăria, cu reconstituirea unui atelier de tâmplărie).
Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 8 decembrie, la ora 13, la Muzeul de Artă “Ioan Sima”, şi va fi urmat de o masă rotundă intitulată “Trecut şi prezent în arhitectură, habitat şi locuitr rurală (Valea Someşului)”, la care vor fi invitați toți cei prezenți la vernisaj, dar și toți primarii comunelor în care au fost susținute cercetările de teren, pentru a puncta concluziile proiectului de cercetare socio-etnografică în zona Someșului.

Alte articole

Leave a Comment