Deținătorii de terenuri agricole și ferme de animale din Sălaj vor primi subvenții

La propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Guvernul a aprobat, recent, actul normativ privind acordarea subvențiilor agricole pentru acest an. Astfel, trebuie precizat că, prin derogare de la articolul 75 alineatul (1), al treilea paragraf, din Regulamentul UE nr. 1306/2013, statele membre pot plăti avansuri de până la 70%, în cazul plăţilor directe, şi de până la 85%, în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale.

 

Avans de aproape 100 de euro/ha

Ca urmare, actul normativ adoptat de Guvern prevede acordarea, în avans, a următoarelor scheme de plăți directe: schema de plată unică pe suprafaţă – 97,2452 euro/ha; plata redistributivă: pentru primul interval, adică, pentru suprafețe cuprinse între 1 ha și 5 ha, inclusiv – 5,00 euro/ha; pentru al doilea interval, adică, suprafețe de peste 5 ha, dar nu mai mult de 30 ha, inclusiv – 48,3251 euro/ha; plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (așa numita plată pentru înverzire) – 57,1745 euro/ha; plata pentru tinerii fermieri – 24,3113 euro/ha.

 

Zootehnia, în topul plăților

În ceea ce privește subvențiile pentru zootehnie, deocamdată au fost stabilite doar fondurile totale ce vor fi alocate, care sunt mai mari decât cele de anul trecut, nu și subvenția pe fiecare animal în parte. Astfel, plafoanele aferente plăților pentru ajutoarele naţionale tranzitorii, în sectorul zootehnic, care se acordă pentru anul de cerere 2017, sunt: 24,08 milioane de euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul lapte; 101,20 milioane de euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne; 50,78 milioane de euro pentru schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine. Cuantumul pentru fiecare specie în parte se va stabili prin raportarea sumelor alocate la efectivele de bovine pentru lapte, bovine pentru carne, ovine, caprine samd.

 

Prima zi de plată – 16 octombrie

Potrivit proiectului de act normativ, plata avansului se va efectua începând cu data de 16 octombrie 2017, iar plata regulară pentru anul de cerere 2017, între 1 decembrie 2017 și 31 martie 2018. Conform reglementărilor europene, “plăţile se vor face în lei, pe baza celui mai recent curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană, anterior datei de 1 octombrie a anului pentru care se acordă ajutorul şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, din 1 octombrie 2017”.

Leave a Comment