PNL Sălaj a sesizat la BEJ acţiunile nedemocratice ale Alianţei PSD-UNPR-PC

Filiala Sălaj a Partidului Naţional Liberal (PNL) a depus luni, 12 mai, o plângere la Biroul Electoral Judeşean (BEJ) împotriva acţiunilor nedemocratice şi lipsite de onestitate ale Alianţei PSD-UNPR-PC.
În documentul depus la BEJ este sesizat faptul că PSD-UNPR-PC utilizează semnul electoral şi denumirea alianţei Uniunea Social Liberală – ambele sub forma acronimului USL, fără acordul Partidului Naţional Liberal, membru al acestei alianţe, în ciuda opoziţiei clare a liberalilor la acest demers. „Apreciem că acţiunile de acest fel au scopul de a induce în eroare electoratul cu privire la configuraţia şi orientarea Alianţei Electorale PSD-UNPR-PC”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Sălaj.
În sezizarea depusă la sediul BEJ Sălaj, liberalii solicită sancţionarea acestor abateri, în special prin înlăturarea materialelor ce conţin trimiteri explicite la USL şi interzicerea Alianţei PSD-UNPR-PC de a utiliza pentru viitor însemnele USL fără acordul PNL. În plus, pentru a sublinia legitimitatea sesizării, în plângerea depusă la BEJ se arată că Biroul Electoral Central a admis deja o serie de contestaţii depuse de colegii liberali în 16 judeţe ale ţării: Vaslui, Timiş, Olt, Botoşani, Arad, Argeş, Neamţ, Ilfov, Dâmboviţa, Hunedoara, Vâlcea, Mehedinţi, Iaşi, Braşov, Caraş-Severin şi Alba.
“Deciziile în cascadă în favoarea contestaţiilor depuse de liberali dovedesc fără putinţă de tăgadă faptul că adevărul este de partea PNL, iar minciuna de partea PSD”, se mai precizează în comunicatul amintit.
Liberalii consideră că social-democraţii nu se pot ascunde la nesfârşit “în spatele ipocriziei şi a trucurilor ieftine” şi că “întreaga politică de campanie a PSD este construită pe un fals grosolan, care arată cât de puţin respect au social-democraţii pentru cetăţenii pe care pretind că vor să îi reprezinte”.
Potrivit sursei citate, PNL a acţionat permanent de partea legii, în timp ce Victor Ponta şi PSD au ales metode nu doar imorale, dar şi ilegale. “Aceasta este, de fapt, diferenţa dintre PNL, care respectă democraţia şi justiţia din România, şi PSD, care, prin acţiunile sale, întoarce România în trecut, în perioade în care Partidul se plasa deasupra Legii”.
În aceste condiţii, liberalii sunt convinşi că, în 25 mai, românii vor sancţiona la urne Alianţa electorală PSD-UNPR-PC şi vor da un vot pentru consolidarea democraţiei, pentru întărirea instituţiilor statului de drept, pentru a înlătura pericolul ca ţara să devină subjugată puterii roşii.

Leave a Comment