Un singur cuplu de zălăuani îşi uneşte destinele de „Sfântul Valentin”

Dacă anul trecut, la Serviciul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Zalău nu s-a oficiat nicio căsătorie de „Sfântul Valentin”, în 2014, un cuplu a ales să-şi spună „Da” chiar de Ziua Îndrăgostiţilor.
Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii municipalităţii, este vorba despre doi tineri în vârstă de 24, respectiv 22 de ani, care îşi vor pecetlui dragostea în faţa ofiţerului de stare civilă tocmai în această zi de sărbătoare.
Bucurându-se de mare popularitate atât în Statele Unite ale Americii, cât şi în majoritatea statelor europene, Ziua Îndrăgostiţilor sau „Sfântul Valentin” este celebrată în 14 februarie, de îndrăgostiţii din toată lumea, fiind preluată şi în România de peste zece ani.
Echivalentul acestei sărbători a iubirii în ţara noastră este tradiţionalul Dragobete, celebrat în 24 februarie.
„Sfântul Valentin” nu este o sărbătoare oficială, iar originile sale sunt ambigue. Unii susţin că Valentin a fost un preot care cununa îndrăgostiţii în secret, deşi împăratul Claudius interzicea căsătoria. În cele din urmă, el a ajuns la închisoare deoarece a refuzat să treacă la credinţa în zeii păgâni. În închisoare se împrieteneşte cu fiica temnicerului şi o convinge pe acesta să creadă în Dumnezeu. Se spune că în ziua de 14 februarie în care a fost executat, Valentin a lăsat o scrisoare de iubire fetei temnicerului.
Alţii spun că în timpul persecuţiei împăratului Claudius, Valentin a fost un preot care îi ajuta pe creştini. După ce a fost prins şi încarcerat, el a devenit propovăduitor, fiind conndamnat la moarte în 14 februiarie 269. Pe tot parcursul şederii lui la închisoare, Valentin trimitea mesaje de încurajare prietenilor, spunându-le „Amintiţi-vă de Valentin” şi „Vă iubesc”.

2 Thoughts to “Un singur cuplu de zălăuani îşi uneşte destinele de „Sfântul Valentin””

  1. Anonim

    ce legatura are sf valentine cu cultura si traditia romaneasca de se face atata reclama?
    mai promovatii ceva romanesc nu doar de import ca aia stiu sa-si faca reclama nu trebuie sa-i ajutati voi

  2. VIJAY KARAMPINGEAY

    Si-or banui ei mai tarziu…….
    Valene!tinu’ mamii lui de sclifosire!
    Cum ne maimutarim ca sa parem oameni de lume,si lumea tat gitani si oameni de nimica ne catalogheaza

Leave a Comment