Aproape jumătate din firmele sălăjene funcţionează în Zalău

O radiografie a mediului de afaceri din judeţul Sălaj, realizată în baza informaţiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerţului, arată o concentrare a activităţii economice în municipiul Zalău.
Potrivit sursei citate, din totalul celor aproape 11.000 de firme active existente la nivelul Sălajului, 42,5 la sută, adică 4.630 de societăţi, sunt înfiinţate în reşedinţa de judeţ. La mare distanţă se situează Şimleu Silvaniei, unde funcţionează doar 918 agenţi economici, adică mai puţin de 9 la sută din total, urmat fiind de Jibou, cu 570 de societăţi active (5,2 la sută din total). Topul primelor cinci localităţi sălăjene preferate de către investitori este completat de Cehu Silvaniei, cu 347 de firme şi Crasna, care totalizează 278 de entităţi economice.
În clasamentul comunelor pe al căror teritoriu se află cele mai multe societăţi, Crasna este urmată de Sărmăşag (270), Nuşfalău (224), Hereclean (191) şi Valcău de Jos (158).
La polul opus regăsim comunele Cuzăplac (31 de firme), Agrij (26), Şimişna (25), Lozna (21) şi Dragu (14).

Leave a Comment