Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie nu-mi place să merg la medic. Iar când vine vorba despre medicul de familie, reţinerea pe care o am este cu atât mai mare. Sentimentul acesta s-a creat în timp, în urma mai multor păţanii, nu neapărat personale, prin care au demonstrat că nu doar pregătirea profesională, ci şi atitudinea unora lasă de dorit.
Cu siguranţă nu este plăcut să ai de-a face, cât e ziua de lungă, cu oameni suferinzi, care se tânguiesc, cu copii bolnavi şi smiorcăiţi. Dar de aici până la a-i trata cu superficialitate pe indivizii de pe a căror spinare vine leafa – că, deh, medicii de familie sunt plătiţi per capita, de a fi mai concentrat asupra butonării telefonului mobil decât asupra pacientului ar trebui să fie cale lungă. Ca să nu mai amintesc de atitudinea tot mai des întâlnită de a prescrie antibiotic indiferent dacă afecţiunea o impune sau nu, în special atunci când vine vorba despre un copil. Ori de ignoranţa vizavi de modul de administrare a unor medicamente, pe care le trec pe reţetă în disperarea de a se bucura de beneficiile pe care le oferă producătorii din domeniu.
Aşa se ajunge în situaţia în care sistemul imunitar al pruncului este dat peste cap, când în caz de boală severă care chiar cere tratament cu antibiotic, corpul copilului reacţionează foarte greu ori chiar deloc la medicamentele pe care le primeşte.
Sunt convinsă că nu toţi medicii de familie intră în oala asta. Cunosc doctori disponibili chiar şi în afara programului, în cazul în care situaţia o cere, cu adevărat preocupaţi de soarta pacientului, care înţeleg că în anumite situaţii, amânarea consultaţiei pe o altă zi, când agenda încărcată a medicului permite, nu este o soluţie inspirată pentru cel aflat în suferinţă.
Un alt aspect deloc de neglijat şi de-a dreptul frustrant pentru pacientul căruia i se reţin lună de lună contribuţiile la asigurările de sănătate îl reprezintă medicamentele compensate şi cele gratuite. Cu siguranţă multora le este familiară replica „Nu mai sunt fonduri!”, situaţie în care contribuabilul bolnav este pus în situaţia de a-şi cumpăra leacurile din farmacii, adică de a suporta la super-preţ contravaloarea tratamentului necesar pentru vindecarea afecţiunii. Interesant este că, în unele cazuri, astfel de replici sună doar pentru urechile unora dintre pacienţi.
Nu puţine sunt cazurile relatate în presă despre copii ucişi de nepăsarea medicilor, de diagnosticul pus cu superficialitatea ori chiar nepricepere. Din păcate, cel al cadrelor medicale găsite vinovate de malpraxis şi, implicit, trase la răspundere pentru asta se apropie de zero.
Cu spatele la pacienţi
Stimata domna VILCOVSCHI, un medic incepe viata profesionala cu 800 RON/luna, aproximativ, inclusiv cei de familie. Asta dupa ce in facultate e pus in fata unor cheltuieli imense. Intimplator le stiu: o carte e cel putin 200 RON, ajunge si la 800. Si multe altele. Dupa care ajunge medic, poate chiar de familie. Cum supravietuieste ca MEDIC cu 800 RON pe luna ? Are patru mari optiuni: UNU: la inceput inca mai are idei ideliste, ca meseria, Hipocrate si din astea. Si incearca si vrea sa-si faca meseria in conditiile astea. La scurt timp realizeaza ca e si el un muritor si ca trebuie sa traiasca, sau, vrea sa-si ia o carte tehnica, care e extrem de scumpa, pentru ca-i trebuie sa trateze pacientii, si cauta solutii mai bune si mai noi.(Sper draga redactoare ca esti convinsa ca medicina e cea mai tehnica facultate). Dar cu ce ? Vine optiunea DOI: apar plicurile in viata lui. (Cred ca nu e o surpriza pentru tine sa afli asta draga redactoare !!). Deci apare marele compromis. Nu neaparat sa se imbogateasca, doar sa traiasca la limita supravietuirii, si sa-si faca meseria. OK, sa zicem ca nu o face, percepte morale, alte motive, vine optiunea TREI: invata o limba straina, medicala tehnica, isi baga picioarele si pleaca din tara. Ramine ultima optiune, PATRU: se sictireste, devine apatic si indiferent. Si cind vede un nespalat care pute, o tiganca care tot pute si in plus se poarta ca un tigan, dar cu ghiuluri pe mina si lanturi la git, ii trateaza si respecta tot asa cum se trateaza ei insisi pe ei: cu dispret si indifenta. Cu MARE parere de rau pot sa spun despre articolul tau ca nu atinge nici macar nivelul de superficial. De fapt nu ai scris nimic in articol, nu ai incercat in nici un fel sa analizezi situatia, macar sa o analizezi. Ca solutiile sint cuplit de greu de gasit dara-mi-te da aplicat..
Stimate domnule johny, nu e problema pacientului ca medicul are salariu mic si ca s-a spetit sa invete sau nu meserie in facultate. La fel cum nici pe doctor nu-l doare nici macar in cot de leafa bolnavului. Ca vorba aia, „la toti ni-i greu”.
Cred ca ati citit printre randuri, din cauza frustrarilor care va macina. Suntem oameni, nu animale! Chiar si asa, salariul mic pe care il incaseaza medicul nu-i da dreptul sa se comporte superficial ori mizerabil cu pacientul.
Trec peste gravele lacune pe care le prezentati la capitolele gramatica si ortografie, ca nu despre asta este vorba „in propozitie”, nu?
Lacune de gramatica nu sint, stai linistita. Faptul ca imi raspunzi, sincer o gindesc, denota caracter din partea ta si ma onoreaza, drept pentru care iti si multumesc.
Ca tonul este poate dintr-o bucata, asta se poate.Dar in nici un caz nu e nerespectuos sau nu-l considera nepoliticos. Pentru uzul tau intern, si ca si termen de comparatie, fa un refendum printre medicii tineri sau batrini si intreba-i. Personal ma indoiesc ca vor fi sinceri, mai ales cu tine. Viata e complicata, tare, mai ales in Romania, cu timpul ai sa intelegi asta.
Articolul e cam… expirat, Andreea draga. Cand ai auzit tu ultima data expresia „nu mai avem fonduri” din gura unei farmaciste? Cam prin 2009-2010. Asta e istorie deja. Stii ce nu am inteles? De unde titlul articolului?
in ce conditii traiesc medicii in rural stiti ?