Apă de calitate la robinetele sălăjenilor

Reabilitarea Staţiei de tratare a apei Vârşolţ a fost finalizată în urma unei investiţii în valoare de peste 25 de milioane de lei, fără TVA. Lucrările au fost finanţate cu bani europeni prin Programul Operaţional Sectorial Mediu şi a avut ca obiectiv modernizarea tehnologiilor de tratare a apei brute din sursele de suprafaţă şi subterane care deservesc oraşele Zalău, Şimleu Silvaniei, Jibou, Cehu Silvaniei şi Huedin, în vederea asigurării securităţii alimentării cu apă potabilă a acestor localităţi.

„Lucrările au demarat în martie 2011 şi au costat mai mult de 25 milioane de lei, fără TVA, reprezentând un obiectiv prioritar al Companiei de Apă Someş, în demersul de a asigura o calitate egală a serviciilor pentru toţi clienţii în aria de deservire în judeţele Cluj şi Sălaj, în condiţiile în care staţia de tratare Gilău care deserveşte celelalte localităţi urbane (Cluj-Napoca, Dej şi Gherla) a fost în mod repetat modenizată prin programe de investiţii anterioare”, se arată într-un comunicat al operatorului regional.

Contractul pentru modernizarea staţiei de tratare din Vârşolţ face parte din proiectul major de investiţii „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată din judeţele Cluj şi Sălaj”, în valoare totală de aproape 200 milioane de euro. Contribuţia nerambursabilă a UE este de 74 la sută, cea a Guvernului României, de 11,3 la sută, a autorităţilor locale din aria proiectului, de 1,9 procente, diferenţa de 12,8 procente fiind asigurată de Compania de Apă Someş prin credit bancar.

One Thought to “Apă de calitate la robinetele sălăjenilor”

  1. Gogu

    Sa intelegem ca mai marii companiei recunosc ca pana acum apa nu a fost de calitate ?. Despre apa de Gilau, cu care ne amenintau pana acum nu mai zice nimeni nimic.

Leave a Comment