Instituţiile de control au dat iama în unităţile alimentare

Controalele pe care echipele mixte ale Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sălaj, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor și ai Direcției de Sănătate Publică Sălaj le-au derulat în județ în perioada 5 decembrie 2016-8 ianuarie 2017 s-au lăsat cu amenzi.
Potrivit unui comunicat de presă al celor trei instituţii, în vizorul echipelor de control au intrat cinci supermarketuri, 12 magazine alimentare, un depozit alimentar, patru pieţe şi târguri, un dozator de lapte, o măcelărie, două cantine, cinci restaurante şi două pensiuni.
Inspectorii sanitar-veterinari au constatat deficienţe privind neasigurarea regimului vecinătăţii produselor şi neasigurarea parametrilor de temperatură controlată la două magazine alimentare, depozitare necorespunzătoare în cazul a două restaurante, gestionarea incorectă a subproduselor la o cantină pentru care au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.600 de lei.
De asemenea, au fost emise patru ordonanţe de interzicere a activităţii a două pieţe care nu îndeplinesc condiţiile de autorizare, în timp ce la un automat de lapte şi la o măcelărie au fost modificate condiţiile în baza căruia a fost emis documentul de vânzare. Potrivit sursei citate, nu au fost costatate cazuri de toxiinfecţii alimentare sau boli transmisibile de la animale la om prin consumul alimentelor.
La rândul lor, cei de la DSP Sălaj au efectuat 32 de controale igienico-sanitare, pentru neregulile constatate aplicând cinci sancţiuni contravenţionale, din care patru avertismente şi o amendă de 1.000 de lei. În şase unităţi au fost stabilite termene între şapte şi 30 de zile pentru remedierea deficienţelor.
Comisarii de la Protecţia Consumatorului au făcut 28 de controale şi au aplicat amenzi în valoare de 9.000 de lei. În plus, au dispus oprirea temporară de la comercializare a 74,5 kg de produse alimentare, în valoare de aproape 1.000 de lei, şi au oprit definitiv de la vânzare, prin scoaterea din circuitul consumului uman a 57,2 kg, în valoare de 396,5 lei. În ceea ce priveşte restaurantele, acestea au primit amenzi de 7.000 de lei, produse în valoare de 1.123 de lei fiind oprite definitiv de la comercializare şi scoase din circuitul consumului uman.

3 Thoughts to “Instituţiile de control au dat iama în unităţile alimentare”

  1. Se aduna handralaii din trei institutii sa se uite la un automat de lapte. Toti au masini cu soferi la dispozitie si salarii nesimtite. Nimeni nu vrea sa vada risipa din banii publici cu intretinerea acestor trantori.

  2. Anonim

    Ai dreptate 8:33 .Controlul ar trebui sa fie permanent ,le intra in atributiunile de servici .Insa ,de ,au fost sarbatorile de iarna si si-au mai completat camara cu oarece bunatati iar de unde nu au luat ,au dat ,desigur amenzi.In restul anului ii vezi zilnic pe la cumparaturi-in timpul serviciului desigur-sau cu alte probleme personale ,numai la munca nu.

  3. Anonim

    Unde pl m dau iama.La Unicarm ]n Șimleu se vinde carne r[mas[ de la s[rb[tori iar la Penny se vinde pește stricat.Ce organele plii mele sunt și acestea ? Corupte,corupte și iiar corupte !

Leave a Comment