Pompierii sălăjeni au donat sânge

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum al judeţului Sălaj se implică în campania naţională de solidaritate socială „Salvatorii donează pentru viaţă”, care s-a desfăşurat în perioada 28-29 octombrie.
În semn de solidaritate cu semenii aflaţi în suferinţă, 25 de cadre de la ISU Porolissum au donat sânge, în cursul zilei de vineri, 28 octombrie, la Centrul de Transfuzii din Zalău.
„Activitatea donării de sânge reprezintă un lucru obişnuit printre pompierii sălăjeni fiind implicaţi în această activitate de ajutare a semenilor, pe parcursul întregului an”, ne-au transmis reprezentanţii Inspectoratului.
Campania „Salvatorii donează viaţă” a fost demarată în contextul crizei de sânge cu care se confruntă toate spitalele din ţară.

Leave a Comment