Nu mă judeca, frate!

Începe, din nou, mascarada ipocriziei și a judecății gratuite Sălaj, în inima unor orașe care au toate șansele să câștige în curând titlul de cele mai înapoiate din regiune. Îmbrâncită sistematic de biserică, care își face interesele și toate manevrele cu girul și ajutorul autorităților locale, această manifestare care scindează societatea și își bate joc de dreptul la liberă decizie al fiecărei familii sau al fiecărei femei reprezintă, de departe, o mostră de înapoiere în fața căreia râd de se prăpdesc toți vecinii noștri din cele patru puncte cardinale. Această…

Mai mult...

Diferențele dintr-un proprietar de apartament și un dezvoltator de proiecte rezidențiale

Dacă stai să primești în primă fază ți se va părea că între cel care închiriază un apartament cu 300 de euro pe lună și un dezvoltator rezidențial care mizează pe un câștig de sute sau milioane de euro este o diferență imensă. Chiar dacă ei se diferențiază prin puterea lor financiară și apetitul pe care îl au pentru a risca, cei doi sunt ambii investitori. Amândoi încep de la aceeași idee, aceasta fiind că imobiliare sunt o sursă mai atractivă pentru a-și păstra și a-și crește capitalul decât sunt…

Mai mult...

Incendiu la o casă din Nuşfalău

Pompierii de la Garda de intervenţie Nuşfalău, din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ”Porolissum” Sălaj, au fost solicitaţi să intervină în cursul zilei de vineri – 22 martie, ora 13,48, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o casă, de pe strada, ”Catanga” din localitate. La faţa locului s-a intervenit cu două autospeciale. Pompierii au localizat incendiul într-o cameră a casei. Până la lichidarea în totalitate a flăcărilor au ars: izolația termică a tavanului (polistiren) pe o suprafață de aproximativ 16 mp, articole de îmbrăcăminte şi o…

Mai mult...

Polițiștii s-au întâlnit cu elevii din Crasna

În continuarea activităţilor dedicate Zilei Poliţiei Române, poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu cei de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi de la Secţia 6 Poliţie Rurală Crasna, au fost, vineri, alături de elevii Liceului Tehnologic „Cserey Goga” Crasna. La această întâlnire au participat aproximativ 300 elevi şi cadre didactice. Poliţiştii de la structura de  prevenire au discutat cu elevii despre prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, a violenţei domestice, dar şi despre furturile din locuinţe în mediul rural. În acest sens, elevii…

Mai mult...

Locuri de muncă 22.03.2019

***Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sălaj organizează concurs în perioada 16.04.2019 – 19.04.2019 pentru ocuparea unor posturi contractuale vacante de execuţie pe perioadă nedeterminată/determinată. Denumirea posturilor: 1 post Consilier cadastru gradul I, post contractual vacant pe perioadă nedeterminată, în cadrul Serviciului Cadastru; 1 post Consilier cadastru gradul II, post contractual vacant pe perioadă nedeterminată, în cadrul Serviciului Cadastru; 1 post Asistent registrator principal gradul II, post contractual vacant pe perioadă determinată, pentru Biroul Înregistrare Sistematică şi 1 post Referent treapta I, post contractual vacant pe perioadă determinată, pentru Biroul…

Mai mult...

2019, AN ANIVERSAR pentru Electro Grup Zalău

Loialitate şi respect am învăţat în cei 20 de ani, am depăşit dificultăţile, ne-am dezvoltat şi acum putem revendica împreună câteva rânduri din istoria pieţei în care activăm. Prin aceste cateva cuvinte am putea sintetiza activitatea societăţii noastre din 1999 şi până în acest an în care aniversăm 20 de ani de activitate, prilej cu care vom organiza pe tot parcursul anului mai multe acţiuni prin care să marcăm această evoluţie. Pe lângă activitatea noastră de bază din domeniul instalaţiilor electrice, automatizări şi crearea de software pentru industrie, Electro Grup…

Mai mult...

S-au afişat rezultatele la Simularea Evaluării Naţionale: peste 50 la sută dintre elevi au obţinut note peste cinci

Peste 50 la sută din elevii claselor a VII-a şi a VIII-a care au susţinut probele Simulării din cadrul Evaluării Naţionale au obţinut note peste cinci. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, în judeţ au participat la Simularea Evaluării Naţionale 2019, 1.879 elevi din clasele a VIII-a,  procentul notelor peste 5 fiind de 54, 23 la sută (faţă de 48,65 la sută, procent înregistrat în anul şcolar   precedent).   De   asemenea,   la   Simulare   au   participat   şi   1.934   elevi   din   clasele   a   VII-a, procentul  notelor peste 5 fiind de 53, 15 la…

Mai mult...

Apicultorii sălăjeni, campionii României la atragerea de fonduri prin Programul Naţional Apicol

Prefectul judeţului Sălaj, Florin Florian, a fost prezent vineri, 22 martie, la activitatea de bilanţ a filialei Sălaj a Asociaţiei Crescătorilor de Albine (ACA). La eveniment au participat şi Ioan Fetea, preşedintele ACA România şi preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, alături preşedintelui ACA Sălaj, Gheorghe Ursente, membri ai asociaţiei şi reprezentanţi ai instituţiilor publice cu care colaborează apicultorii. Prefectul Florin Florian a arătat faptul că România este o țară cu tradiție în producția de miere, situându-se în ultimii ani chiar pe primul loc în Uniunea Europeană, iar Sălajul, la…

Mai mult...

RAR a lansat o aplicație prin care poți verifica în timp real istoricul oricărei mașini

Orice persoană care deține sau intenționează să achiziționeze un vehicul poate verifica, începând de joi, istoricul acestuia (condiția fiind ca mașina să fi trecut cel puțin o dată pe la RAR), prin accesarea site-ului oficial al Registrului Auto Român www.rarom.ro. Datele se obțin dacă solicitantul introduce în aplicația „ISTORIC VEHICUL” adresa de email și numărul de identificare al vehiculului în cauză (seria de caroserie/șasiu). Aplicația va genera un cod de acces, îl va expedia pe adresa de email introdusă și, după validarea lui, va furniza către aceeași adresă de email…

Mai mult...

Zvonoteca

# Mare bucurie mare în rândul zălăuanilor care cotizează zilnic pentru bunăstarea caselor de pariuri. O nouă unitate, gălbioară ca un pui abia ieșit din găoace, a apărut pe plaiurile municipiului, tocmai în Brădet. Acolo unde cu câteva luni în urmă o firmă concurentă deschisese și ea o sală prosperă, acolo unde clienții își înmormântează zilnic și ultimele agoniseli. Așadar, peste drum de cel mai scump magazin alimentar din regiunea noastră (1 litru de lapte ordinar, calitatea a II-a, aproximativ 8 lei), în stația de taxi, acolo unde era o…

Mai mult...

Veşti proaste pentru şoferi! Preţurile RCA ar putea creşte semnificativ în următoarele 6 luni

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a afişat, miercuri, noile tarife de referinţă RCA, la care se vor raporta asigurătorii atunci când vor face noile preţuri pentru poliţele RCA, iar acestea sunt semnificativ mai mari decât cele stabilite în luna octombrie 2018. Potrivit ASF, şoferii cu vârste între 31-40 de ani, de pildă, care deţin autoturisme cu o capacitate cilindrică de 1.401-1.600 cmc au plătit în a doua jumătate a anului trecut o primă medie RCA de 625 de lei, cu 13% mai puţin decât tariful de referinţă care era până…

Mai mult...

Meniul zilei 22.03.2019

Ce mâncăm azi? Ce este la meniu? Cine merge să ia de mâncare? Vă sună cunoscut? De obicei iei prânzul în oraș sau la birou? MAGAZIN SĂLĂJEAN îți prezintă, în fiecare zi, oferte într-un singur loc! De luni până vineri, începând cu ora 11, suntem ghidul tău pentru alegerea mesei de prânz! La un click distanță de comandă! Poftă bună! Restaurantele sau pensiunile care doresc să apară la această rubrică sunt rugate să ne contacteze la adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon 0260 611364.   Saladina Restaurant…

Mai mult...

Sistare alimentare cu gaze naturale pe mai multe străzi din JIBOU

Delgaz Grid a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din localitatea Jibou, pe străzile: Traian, Gheorghe Doja si Izvorului, vineri, 22 martie începând cu ora 9:30, ca urmare a unui incident survenit la rețeaua de distribuție gaze naturale. Echipele companiei lucrează în vederea remedierii situației, reluarea treptată a alimentarii cu gaze naturale fiind estimată a se realiza pe parcursul zilei de 22 martie, începând cu ora 13, în funcție de prezența la domiciliu a consumatorilor afectați, măsura fiind necesară pentru efectuarea operațiunilor în condiții de siguranță.…

Mai mult...