Amenda în Noul Cod penal. Cum se stabileşte şi de ce poate fi înlocuită?

Prevederile legale referitoare la amendă, stabilirea acesteia şi înlocuirea ei cu pedeapsa închisorii sau prestarea unei munci în folosul comunităţii sunt reglementate în Noul Cod penal, Partea generală, Titlul III. Pedepsele, Capitolul II, Secţiunea a 3-a. Vom reda în continuare cele mai importante aspecte privind subiectul propus. Potrivit articolului 61 din Noul Cod penal, amenda constă în suma de bani pe care condamnatul este obligat să o plătească statului. Cuantumul acesteia se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei şi 500 lei, se înmulţeşte cu…

Mai mult...

Peste 22 de tone de produse alimentare au fost retrase de la comercializare

Peste 22 de tone de produse alimentare cu deficienţe, un tir de marfă, au fost retrase de la comercializare, de pe rafturile unor magazine şi din depozitele unor agenţi economici din judeţ, care comercializează alimente, de către inspectorii sanitar veterinari din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj în urma unor controale realizate în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă. Potrivit unor informaţii furnizate de medicul veterinar Vasile Chindriş, purtător de cuvânt al DSVSA Sălaj, în perioada precizată, în întreg judeţul, inspectorii instituţiei au controlat un număr de…

Mai mult...

Peste 20 de nou-născuţi în primele zile ale anului

Patru copii, trei băieţi şi o fetiţă, s-au născut la maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău în primele ore ale anului 2015. Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, prima naştere a fost înregistrată la 5,45, când a fost adus pe lume un băieţel, iar după aproape nouă ore, în jurul orei 14,20, a venit pe lume al doilea băieţel, având o greutate de 2.960 de grame.În seara zilei de 1 ianuarie, după ora 19, s-a născut cel de-al treilea băieţel, urmat de o fetiţă, cu o greutate de 3.160 de grame. Familiile…

Mai mult...

De Revelion şi în primele zile din 2015, Ambulanţa a lucrat la foc continuu

Sute de persoane au avut nevoie, de sărbători, de îngrijiri medicale, telefoanele Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Sălaj sunând chiar şi de 80 de ori în 24 de ore. În primele patru zile ale anului în curs numărul solicitărilor a fost de peste 350. După cum a explicat Liviu Balint, managerul SAJ Sălaj, numărul solicitărilor a fost mai mare comparativ cu restul perioadei a anului. „Numărul solicitărilor a crescut, în perioada 1-4 ianuarie 2015, cu aproximativ zece la sută faţă de perioada obişnuită. Zilnic, în primele zile ale anului au…

Mai mult...

Phoenix Şimleu a transferat doi voleibalişti din Venezuela

După ce l-a achiziţionat în vara anului trecut pe libero-ul Joel Silva, conducerea clubului Phoenix Şimleu Silvaniei a mai transferat în această iarnă doi voleibalişti din Venezuela. Coordonatorul Vlad Moisa a anunţat că renunţă la cariera sportivă, acuzând unele probleme de sănătate, astfel că oficialii şimleuani au fost nevoiţi să se reorienzeze rapid, având în vedere că pauza dintre tur şi retur este foarte scurtă. Locul lui Moisa va fi luat de Rodman Jose Valera, un venezuelean de 32 de ani, care a mai evoluat în campionatele din Spania, Italia,…

Mai mult...

Avertizare meteo: Vreme deosebit de rece, ger şi intensificări ale vântului

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANMH) a emis recent o informare de vreme deosebit de rece, ger şi intensificări ale vântului valabilă de marţi 6 ianuarie, de la ora 14, până vineri 9 ianuarie la ora 10 în toată ţara. În intervalul menţionat, vremea va fi deosebit de rece, geroasă mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor în toate zonele. Potrivit meteorologilor, temperaturile minime vor coborî frecvent sub -15 grade, iar izolat chiar sub -25 grade. Maximele diurne vor fi preponderent negative şi se vor încadra, în general, între -10…

Mai mult...

HC Zalău a renunţat la serviciile pivotului Alexandra Lazăr

Adusă la echipă în vara anului 2012, după ce căpitanul Georgiana Ciuciulete a rămas însărcinată, pivotul Alexandra Lazăr nu va mai evolua şi în acest an la HC Zalău. Fosta componentă a naţionalei de junioare a fost anunţată zilele trecute că nu mai face parte din lotul condus de managerul Gheorghe Tadici, însă, pierderea nu pare să fie una prea mare atâta timp cât handbalista transferată de la CSS Cluj a bifat foarte puţine minute în tricoul echipei zălăuane.

Mai mult...

HC Zalău a câştigat primul turneu de verificare din 2015

Dacă anul 2014 l-a încheiat cu trei înfrângeri înregistrate în turneul de la Braşov, HC Zalău a început noul an cu două victorii obţinute într-o singură zi, în turneul de la Cluj, organizat la finalul săptămânii trecute. Formaţia condusă de managerul Gheorghe Tadici le-a avut ca adversare pe Universitatea Alexandrion Cluj şi HC Alba Sebeş, a doua echipă activând în Divizia A, dar cu şanse reale de a promova în Liga Naţională. În primul duel, cel cu formaţia clujeană, zălăuancele s-au impus cu 25 – 20, după ce tot formaţia…

Mai mult...

Daniel Săuca – director CCAJ Sălaj: „Ca la fotbal şi la politică, şi la cultură se pricepe mai toată lumea”

Reporter: Experienţă în calitate de manager al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj aveţi, termen de comparaţie la fel. Concluzia? Anul 2014, bun sau … mai puţin bun în activitatea menită să „culturalizeze” sălăjenii, în special zălăuanii? Daniel Săuca: Un an mai bun decât precedentul. În fapte culturale, în promovarea culturii de calitate. Despre „culturalizare” merită să povestim mai pe larg, polemic, cu altă ocazie, pornind şi de la întrebarea (fundamentală) „ce (mai) înseamnă astăzi cultura?”. Ca la fotbal şi la politică, şi la cultură se pricepe…

Mai mult...

Amenzi de peste 2.000 de lei, date de jandarmi în perioada sărbătorilor

Două avertismente scrise şi 12 amenzi, în valoare totală de 2.100 de lei, au aplicat jandarmii sălăjeni în perioada sărbătorilor de iarnă. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoatului de Jandarmi Judeţean Sălaj, echipajele de jandarmi au acţionat atât pentru asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cultural artistice sau religiose din mediul rural, cât şi pentru menţinerea ordinii publice şi realizarea dispozitivelor de siguranţă în municipiul Zalău şi oraşele Şimleu Silvaniei, Jibou şi Cehu Silvaniei, unde s-a acţionat independent sau în cadrul patrulelor mixte în cooperare cu…

Mai mult...