SCM Zalău a pierdut ultimul amical dinaintea reluării campionatului

Cu o săptămână înaintea reluării campionatului, SCM Zalău a susținut ultimul joc de verificare din această iarnă, al optulea din această perioadă. Echipa pregătită de Dorin Toma Alexandru Pop a evoluat pe terenul colegei de serie, CSM Satu Mare, în fața căreia a susținut și primul amical al iernii. Dacă atunci sălăjenii s-au impus cu 3 – 2, de această dată, victoria i-a revenit formației sătmărene. Gazdele au condus cu 1 – 0 la pauză, iar după pauză au mai marcat de două ori. Pentru echipa noastră, singurul gol a fost marcat de Cosmin Meșter, scorul final fiind 3 – 1 pentru CSM Satu Mare.

Pentru SCM Zalău este a doua înfrângere în amicale, după cea cu Șoimii Lipova, 0 – 5. Celelalte șase partide au fost câștigate de echipa zălăuană.

Actualul sezon al Ligii a III-a se va relua vineri, când SCM Zalău va evolua pe terenul celor de la CFR II Cluj. Partida este programată la ora 15, la Baza Sportivă din Someșeni.

SCM Zalău: Alexandru Gudea (min. 55, Andrei Pop) – Răzvan Dulap, Vlad Motroc (min. 78, Mihai Onicaș), Bogdan Șandru, Ionuț Ilieș, Adrian Micaș, Sebastian Culda (min. 78, Adrian Șter), Alexandru Sorian (min. 78, Raul Stanciu), Cosmin Meșter, Răzvan Rotea și Sergiu Pop. Antrenori: Dorin Toma (principal) și Alexandru Pop (secund)

Rezultatele înregistrate de SCM Zalău în amicalele din această iarnă:

CSM Satu Mare – SCM Zalău 2 – 3

SCM Zalău – Gloria Bistrița 2 – 1

SCM Zalău – Metalurgistul Cugir 2 – 1

SCM Zalău – Progresul Șomcuta Mare 3 – 0

Șoimii Lipova – SCM Zalău 5 – 0

SCM Zalău CS Ineu 3 – 0

SCM Zalău – Luceafărul Oradea  4 – 0

SCM Zalău – CSM Satu Mare 1 – 3

 

2 Thoughts to “SCM Zalău a pierdut ultimul amical dinaintea reluării campionatului”

  1. […] Cu o săptămână înaintea reluării campionatului, SCM Zalău a susținut ultimul joc de verificare din această iarnă, al optulea din această perioadă. Echipa pregătită de Dorin Toma Alexandru Pop a evoluat pe terenul colegei de serie, CSM Satu Mare, în fața căreia a susținut și primul amical al iernii. Dacă atunci sălăjenii s-au impus cu 3 – 2, de această dată, victoria i-a revenit formației sătmărene. Gazdele au condus cu 1 – 0 la pauză, iar după pauză au mai marcat de două ori.  » Mai multe detalii […]

  2. Anonim

    Se poate mulțumi la marele manager Pașca marius pentru rezultatele slabe care le are scm Zalău bate joc de banii zălăuanilor rușine pasca demisia

Leave a Comment