Jegul şi mucegaiul au pus stăpânire pe Stadionul Municipal din Zalău

Stadionul Municipal din Zalău poate fi numit, mai degrabă „Stadionul Durerii”, privind baza sportivă, vestiarele, toaletele, magazia, dar mai ales holurile care duc spre vestiare. Starea jalnică persistă de mai bine de cinci ani, fiindcă ultimele lucrări la Stadion au fost efectuate în 2007, iar la nici un an de la renovarea vestiarelor, igrasia şi mucegaiul au reapărut.

Tavane căzute, pereţi plini de mucegai, cu tencuiala căzută, uşi care stau să cadă din balamale şi un miros extrem de înţepător sunt „ingredientele” de care au parte zilnic sportivii, antrenorii acestora şi femeile de serviciu care-şi desfăşoară activitatea la Stadionul Municipal din Zalău. Antrenorii susţin că există mulţi părţinţi care vor să-şi îndrume copiii spre sport, dar în momentul în care văd condiţiile de la Stadionul Municipal rămân stupefiaţi, iar a doua oară refuză să se prezinte la antrenament.

„Tunelul groazei”

Cel mai rău arată holul care duce la vestiare. Pereţii sunt plini de igrasie, tencuiala este căzută aproape în totalitate, iar din cauza şiroaielor de apă murdară scurse pe pereţi în timpul ploilor, zidurile arată astăzi de parcă ar fi avut loc filme de groază în tunelul respectiv. Bucăţi întregi din tavanul holului sunt căzute, iar altele stau să cadă, dându-le emoţii antrenorilor şi sportivilor de fiecare când vin la antrenamente şi sunt nevoiţi să treacă prin „tunelul groazei”.
Nici tunelul care duce spre pista de alergare şi spre gazon nu arată mai bine. Pereţii sunt fisuraţi în multe locuri, iar pe unul dintre pereţi, tencuiala este căzută aproape în totalitate. Bucăţi întregi de faianţă de pe pereţii laterali sunt căzute, iar ţevile care susţin acoperişul de tablă al tunelului sunt rupte în unele locuri.
„Mă duc foarte des la alergare pe Stadion, iar de câteva ori am intrat pe holurile care duc la vestiare. Când am văzut în ce hal arată şi când am simţit acel miros profund de mucegai, efectiv mi s-a făcut rău. Nu ştiu cum pot sportivii să se dezechipeze în astfel de condiţii. Vrei să faci sport de performanţă dar, de fapt, te trezeşti după un an, doi cu diferite boli. Este inadmisibil ca un Stadion Municipal să arate într-un asemenea hal”, ne-a declarat un zălăuan.

Aparate aproape noi, geamuri de peste 20 de ani la sala de forţă

Aparate din sala de forţă au fost înlocuite în urmă cu opt ani, tot atunci fiind înlocuit şi parchetul, iar pereţii, zugrăviţi, costul total ridicându-se la aproximaziv 30.000 de lei. Geamurile sălii nu au fost înlocuite, însă, de peste 20 de ani, iar în timpul iernii este extrem de rece în sală, căldura emanată de calorifer neputând face faţă frigului care intră prin geamuri. În cei opt ani de la renovare, pereţii sălii de forţă s-au deteriorat de parcă ar fi avut loc un adevărat război.

Vestiare renovate în 2007

Ultima investiţie majoră făcută de Primăria Municipiului Zalău, instituţie în administraţia căreia este Stadionul Municipal, a avut loc în 2007, însă, având în vedere starea deplorabilă în care se aflau încă de la acea vreme vestiarele, mucegaiul şi igrasia au reapărut la scurt timp. În 2007 a avut loc la Zalău Grad-Prix-ul de aruncări, iar înaintea acelui concurs au fost renovate sectorul de aruncare a greutăţii şi al suliţei, fiind făcut şi un sector nou pentru aruncarea ciocanului şi a discului. Tot atunci au fost renovate magazia pentru echipamente, holul ce duce spre vestiare şi tunelul de ieşire spre stadion, care astăzi arată într-o stare de neînchipuit.

Vestiarele stau să se dărâme, iar Primăria a cumpărat tractoraş pentru tuns gazonul

La fel ca în 2013, şi de această dată am solicitat un punct de vedere din partea autorităţilor locale despre starea jalinică în care se află Stadionul din Zalău, iar răspunsul a fost foarte asemănător cu cel din urmă cu doi ani. Primăria promite că se vor face reparaţii capitale, cu toate că nu se ştie când, iar până atunci, mai importantă a fost achiziţionarea unui tractoraş cu care să se tundă gazonul.
„În fundamentarea bugetului bazelor sportive pentru anul 2015, s-a solicitat pentru Stadionul Municipal, la capitolul reparaţii capitale, suma de 422 mii lei pentru următoarele lucrări: hidroizolaţie tribună, reparaţii interioare şi exterioare tencuială şi zidarie, înlocuire geamuri şi uşi, reparaţii/înlocuire instalaţii sanitare şi înlocuire cazan centrală termică. Până în prezent nu s-a putut aloca suma necesară efectuării acestor lucrări. Însă, pentru a putea asigura în bune condiţii desfăşurarea activităţilor sportive de antrenamente şi competiţionale, s-a achizitionat (în această săptămană) un tractoraş pentru tuns gazon în valoare de 17 mii lei. În perioada care urmează se va mai achiziţiona un compactor, o tabelă de marcaj electronică, dispozitiv pentru udare gazon şi o instalaţie de saună, fondurile, în valoare de 125 mii lei, fiind deja alocate. De asemenea, începând de săptămâna viitoare vor începe lucrările de reamenajare, supraînsămânţare, aerare, tratament fitosanitar, fertilizare şi remediere a zonelor deteriorate prin înlocuire cu rulouri a terenului gazonat, lucrări în valoare totală de 28 mii lei. Este în atenţia noastră identificarea posibilităţilor de finanţare a lucrărilor de reparaţii capitale prin accesarea de fonduri europene, doar că, încă nu sînt aprobate ghidurile de finanţare pe axe, pentru Programul Operaţional Regional, astfel încât nu ştim dacă o astfel de investiţie este eligibilă”.
Respectăm punctul de vedere al Primăriei, unul pertinent de altfel, însă, în acelaşi timp ne întrebăm cât vor mai suporta sportivii, antrenorii şi, nu în ultimul rând, femeile de serviciu să-şi desfăşoare activitatea în nişte condiţii insalubre? Incompetenţa sau nepăsarea este cuvântul cel mai potrivit care a dus la această starea jalnică în care a ajuns astăzi Stadionul Municipal din Zalău?
17

1

2

4

5

6

7

8

9

10

11

13

14

15

16

8 Thoughts to “Jegul şi mucegaiul au pus stăpânire pe Stadionul Municipal din Zalău”

  1. Anonim

    Au scris alte redactii de mult asta!

    1. A.C

      eu nu citesc „alte redactii”..m-am lamurit cu ele. Asa ca du-te si citeste-le tu si lasa-i pe cei care citesc ziarul asta sa lectureze linistiti. F bun si documentat articolul!

  2. Felicitari pt articol! Poate vede si edilul sef Capalnasiu R,marele iubitor de sport si practicant ce se declara,oportunistul de serviciu la Crosul Tenaris ! Sa mearga el si argatii lui de la patrimoniu sa se dezbrace in vestiarele/cocina de la stadion! Rusine Capalnasiu! Rusine primariei! Vrea sa spaguiasca cu un market,pe final de mandat !!!

  3. Marius Morar

    Pentru anonimul care spune ca au scris alte redactii (nu alti redactori) de mult chestia asta! http://www.magazinsalajean.ro/sport/bataie-de-joc-delasare-si-mult-jeg-la-stadionul-municipal-din-zalau.html

    1. Eniko

      Un material excelent, documentat si taios. Materialele voastre sunt singurele care merita atentie. Incepand cu adevarul si promptitudnea si terminand cu umorul din ele, cand e cazul. Ar trebui ca acest ziar sa fie protejat si sa il avem mereu. Va felicit.

  4. Anonim

    Aceste este rezultatul INCOMPETENTEI celor care gestioneaza stadionul ! Incepand cu primarul si nu incheind cu monumentul de incompetenta care este administratorul bazei sportive !

  5. anonim2

    felicitari pentru tractoras si pentru suprafata de joc care se prezinta excelent , pentro foste vedete si fosti crupieri , numai … de bine!

Dă-i un răspuns lui una care vede Anulează răspunsul