Gheorghe Tadici “le dă peste nas” celor care contestă “Ordonanța Novak”

Ordinul ministrului Sportului, Eduard Novak, prin care se intenționează ca minimum 40 la sută din sportivii prezenți pe teren în timpul meciurilor oficiale să fie români, a stârnit o serie de controverse, mai mulți conducători de cluburi nefiind de acord cu această măsură. Gheorghe Tadici, antrenorul cu cel mai bun rezultat în handbalul feminin românesc la nivel de echipă națională din ultimii aproape 50 de ani, a lăudat intenția ministrului Novak, considerând că, în acest fel, vor avea de câștigat echipele naționale.

„Gata! În sfârșit se termină jaful ordinar din banii publici. Nu este posibil ca patru jucătoare din naționala Franței să stea aici, să aibă salariu, cazare, masă, să beneficieze de bani publici în România și apoi să plece la echipa națională a lor unde să facă performanță. Iar noi să nu fim în stare să creăm o reprezentativă competitivă.

Ani de zile, primari și șefi de consilii județene și-au bătut joc de echipa națională. Salut decizia domnului Novak, care are ca scop revitalizarea primei reprezentative indiferent de sport. Propunerile mele, de-a lungul timpului, nu au avut ecoul scontat și mă bucur nespus.

Este finalul unei epoci de jafuri incredibile. Următorul pas ar trebui să-l facă Guvernul României, care să plafoneze la 2.000-2.500 de euro lunar salariile”, a afirmat Tadici.

Managerul echipei HC Zalău este recunoscut pentru curajul de a transfera jucătoare tinere, pe care continuă să le formeze pentru cluburi importante din țară și pentru echipa națională, iar zilele trecute, Tadici chiar a întocmit o scrisoare prin care scoate în evidență avantajele “Ordonanței Novak”.

”ARGUMENTE ÎN FAVOAREA OMS 500

– Sportul de performanță este finanțat într-o proporție covârșitoare din fonduri publice

– Finanțarea sportului de performanță din fonduri publice trebuie încadrată într-o politică națională care să aibă drept obiectiv performanța loturilor naționale ale României

– Este adevărat că OMS 500 intră în vigoare într-un moment în care cluburile și-au definitivat loturile pentru sezonul 2022-2023 dar acest aspect are un impact minor, afectând mai puțin de 10% din cluburi

– Măsura trebuie implementată de urgență, din perspectiva participării la JO Paris 2024

– Beneficiile măsurilor impuse sunt mult mai mari decât impactul negativ pentru un club sau altul”, se arată în prima parte a documentului amintit.

– Măsura nu are niciun impact în handbalul masculin, pentru că avem deja de 2 sezoane regula potrivit căreia fiecare echipă este obligată să înscrie în raportul de joc 8 jucători români, dintre care 2 trebuie să se afle permanent în teren

– Măsura are un impact minim în handbalul feminin, pentru că toate cluburile au în lot 7-8 jucătoare de cetățenie română. Acum antrenorii fiecărei echipe, vor fi obligați să le antreneze și să le acorde mai multă atenție, pentru a le crește valoarea, cu efecte benefice pentru jucătoarele de lot național, aflate în lupta pentru calificarea la JO Paris 2024.

– De altfel, în ultimii 2 ani au fost discuții continue pentru implementarea unor astfel de măsuri în handbalul feminin și cluburile erau avizate de această posibilitate.

– Măsura ar fi criticabilă doar dacă Ligile Naționale ar fi ligi profesioniste, fără finanțare sau cu o finanțare nesemnificativă din fonduri publice.

Celor puțini, care contestă măsurile, li se pot opune următoarele măsuri alternative pe care le-ar putea lua statul român:

– limitarea cuantumului salariului unui sportiv, ce poate fi plătit din fonduri publice;

– corelarea numărului de sportivi de cetățenie română din lot, cu ponderea fondurilor publice ce constituie bugetul fiecărui club (de exemplu, dacă 80% din buget vine din fonduri publice, 80% dintre sportivi să fie de cetățenie română)

Cu siguranță, aceste măsuri nu sunt de dorit”, a transmis, prin scrisoarea sa, Gheorghe Tadici.

 

2 Thoughts to “Gheorghe Tadici “le dă peste nas” celor care contestă “Ordonanța Novak””

  1. […] Ordinul ministrului Sportului, Eduard Novak, prin care se intenționează ca minimum 40 la sută din sportivii prezenți pe teren în timpul meciurilor oficiale să fie români, a stârnit o serie de controverse, mai mulți conducători de cluburi nefiind de acord cu această măsură. Gheorghe Tadici, antrenorul cu cel mai bun rezultat în handbalul feminin românesc la nivel de echipă națională din ultimii aproape 50 de ani, a lăudat intenția ministrului Novak, considerând că, în acest fel, vor avea de câștigat echipele naționale. „Gata!  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment