Un drum european “tras pe roată”: strada Gheorghe Doja

Situația șantierelor din municipiul Zalău nu s-a îmbunătățit, deși acest lucru era așteptat de cetățeni, mai ales după ce restricțiile și măsurile generate de pandemie au slăbit în intensitate. După ce zilele trecute Magazin Sălăjean anunța situația gravă de pe actuala centură a municipiului, respectiv străzile Andrei Șaguna și Kossuth Lajos, acolo unde de o lună nu se mai întâmplă nimic și oamenii stau cu bolovanii la poartă și asfaltul răzuit pe drum, revenim cu vești la fel de proaste despre o stradă importantă, situată în poarta municipiului, respectiv Gheorghe Doja, parte din Drumul European E81. După ce în urmă cu aproape o lună a fost turnat un prim strat de asfalt pe prima porțiune a străzii, iar în urmă cu două săptămâni pe cea de-a doua bucată, înspre ieșirea din municipiu, pe drumule european ce trece prin Zalău s-a așternut liniștea. În multe locuri, primul strat a crăpat deja, au apărut gropile, căile de acces sunt neterminate, iar îmbinările cu străzile care se intersectează cu această stradă sunt un calvar pentru șoferi și pietoni. Trotuarele nu arată nici ele foarte bine, întrucât nu au fost finalizate iar în unele locuri pavajul a ieșit. Stațiile de autobuz (căsuțele) nu au fost aduse nici până astăzi, iar întreaga stradă arată ca un veșnic șantier, de peste un an și jumătate. Nici perspectivele nu sunt îmbucurătoare, cel puțin în privința termenelor care vin mereu sub forma “perioadei următoare”. Toate acestea pentru că, așa cum s-a întâmplat și în alte locuri, șantierele au fost deficitar organizate, ordinea lucrărilor nu a fost respectată, iar întreruperile succesive în unele cazuri au făcut ca lucrările să se oprească sau să fie amânate de mai multe ori. Totodată, în multe din locuri, nu doar pe Gheorghe Doja ci și în cartierele unde au început astfel de lucrări de reabilitare, situația este aceeași, iar multe din lucrările finalizate riscă să se distrugă până când întreaga investiție va fi gata. Prin urmare, în ceea ce privește strada Gheorghe Doja, un drum important ce reprezintă și cartea de vizită a Zalăului, mai avem de așteptat, fără să știm exact până când. În răspunsul primit la redacție din partea municipalității nu este specificat niciun termen concret, ci doar lucrările care mai trebuie efectuate.

Nimic nou: lucrările vor continua “în perioada următoare”

Incertitudinea și așteptarea par să fie singurele stări de care au parte cetățenii, pietoni și șoferi, fie cei din municipiu, fie cei care tranzitează Zalăul și se întreabă de fiecare dată de ce „peisajele” pe care le văd sunt mereu aceleași. Nu se știe, concret, când vor fi începute aceste lucrări, cu atât mai puțin când vor fi terminate: „Având în vedere că pe strada Gheorghe Doja a fost așezat primul strat de asfalt pe toată lungimea străzii, în perioada următoare se intervine pentru definitivarea acceselor de pe străzile laterale; verificarea canalizării pluviale existente și decolmatarea acesteia; ultimele reparații la trotuare și asigurarea accesului la proprietăți; verificarea scuarurilor și a sensurilor giratorii; finalizarea lucrărilor de racordare a iluminatului public și refacerea zonelor unde a fost demolată vechea rețea de iluminat public; așternerea stratului de binder în zona sensului giratoriu, unde au fost instalate stațiile de reîncărcare electrice pentru autobuze; amplasarea celor nouă stații de autobuz (care vor fi racordare la rețeaua de iluminat public), montarea a 43 de bănci și a 82 de coșuri de gunoi. Odată cu finalizarea acestor lucrări, se va așterne și ultimul strat de asfalt (stratul de uzură)”, au răspuns reprezentanții administrației municipale la solicitarea Magazin Sălăjean. Pe multe porțiuni, nici trotuarele nu mai arată așa cum erau anul trecut, după finalizarea… parțială a lucrărilor.Pe spațiul verde au rămas și câteva „dune” din beton care nu mai pot fi îndepărtate decât folosind picamerul. Desigur, este de înțeles că acest gen de lucrări sunt de durată și că nu există utilaje care să lucreze simultan în oraș, pentru trei sau patru proiecte, deci un timp de așteptare este firesc. Doar că acest timp, și în cazul Gheorghe Doja, a depășit de mult orice termen indiferent cât de indulgent ar fi acesta. Până când „perioada următoare” va veni, singurele certitudini de pe strada Gheorghe Doja rămân praful, disconfortul și așteptarea, la fel ca în multe alte locuri din municipiu transformate în urmă cu mult timp în șantiere.

 

 

 

Alte articole

10 Thoughts to “Un drum european “tras pe roată”: strada Gheorghe Doja”

  1. Anonim

    Ar trebui toti cetatenii sa dam primaria in judecata. Isi bat joc de noi zilnic. Am ajuns de rasul lumii cu orasul asta, au esuat lamentabil. Nici Capilnasiu nu a facut cine stie ce, dar astia sunt sub orice critica. Ne meritam soarta!

    1. Anonim

      si cand te gandesti, ca la final o sa fie o mare surpriza, cand cei de la finantarea europeana o sa aplice „corectii” financiare ! adica nu se vor deconta lucrarile pe fonduri europene si o sa ramane cu cheltuiala pe bugetul local
      exemple de aesmenea reusite are Ciunt destule si primul exemple este mult laudata str. CLOSCA

  2. Anonim

    Va rog sa reveniti in fiecare zi cu articole pe aceasta tema, poate se vor trezi din aceasta letargie alesii locali.
    Iar alegatorii care nu s-au trezit inca trebuie sa se trezeasca obligatoriu in 2024.
    Nu am nimica cu pds-isti nici cu ceilalti asa zis politicieni ci am TREABA CU OAMENII INCOMPETENTI SI NEPASATORI care au ales sa se faca politicieni si sa-si bata joc de viata comunitatii din care fac parte.
    Le doresc sa-si ia si ei salariul ”in perioada urmatoare” si nu in data de 10 a fiecarei luni !

  3. Anonim

    Colac peste pupaza,cand strada Doja va fi gata,va fi sparta din nou!!!.Asta este declaratia D-lui Balajel din presa locala in urma cu cateva luni.

  4. i

    La coborare, dimineata se formeaza o coada uriasa de masini, care de multe ori ajunge pana in dreptul magazinului Penny. Asta se intampla din cauza faptului ca soferii care vor s-o ia pe strada Crasnei, au o banda de cativa metri si blocheaza accesul celor care vor sa mearga pe bulevard. Solutia pentru deblocarea traficului ar fi ingustarea trotuarului (care oricum este utilizat in foarte mica masura) si prelungirea acelei benzi de circulatie pentru cei care merg pe strada Crasnei. NU ESTE POSIBIL SA CREEZI ASTFEL DE BLOCAJE, MAI ALES LA ORELE DE VARF!!!

    1. Anonim

      Semaforul da verde concomitent spre Crasnei si spre bulevard.Nu acesta-i motivul.Pur si simplu orasul asta nu mai rabda atatea masini.N-are cum.este un soi de sat mai mare,c-un singur bulevard.Poate c-ar fi mai bine sa mai lasam masinile acasa si sa folosim alternativele.Din Stadion pana la Perla,eu fac pe jos 18 minute.Lejer.

      1. Anonim

        Nu asta e rezolvarea problemelor ca noi sa facem compromisuri, pai dacă am masina sa o țin în parcare?ei ar trebuii sa lucreze de la 5 după masa pana la 5 dimineața fără oprire..încât sa nu existe șantiere ani de zile,pe când termină începe din nou ca vine campania electorală…
        Compromisuri facem pt sănătatea plăcerea noastră

        1. Anonim

          ma tem ca n-au cu cine lucra

    2. Anonim

      ar trebui ca la urcare panta de la primarie, sa nu mai poti face „stanga” la primele 2 intrari !!

  5. 4 benzi!

    Era un proiect de largire la 4 benzi pe toata lungimea acestei artere, ar trebui pus in practica! Traficul “cere” din plin o astfel de solutie.

Dă-i un răspuns lui i Anulează răspunsul