Pensionarii sălăjeni îşi primesc banii înainte de Crăciun

Peste 61.000 de pensionari şi beneficiari de indemnizaţii prin legi speciale (veterani, refugiaţi etc.) din Sălaj îşi vor primi în avans drepturile financiare achitate de stat. Guvernanţii au decis, în şedinţa de marţi, ca toate pensiile aferente lunii decembrie să fie virate în avans, pentru ca oamenii să se poată pregăti pentru sărbătorile de iarnă.

Potrivit ultimelor statistici ale Casei Judeţene de Pensii (CJP) Sălaj, la nivelul judeţului există 77.610 de pensionari şi beneficiari de indemnizaţii prevăzute prin legi speciale, însă modificarea legislativă îi vizează doar pe cei care îşi primesc banii prin mandat poştal. “În cazul celor 61.676 persoane care au optat pentru plata drepturilor financiare prin mandat poştal, tranşele de plată au fost modificate. Aceşti beneficiari îşi vor primi banii acasă, în perioada 11-21 decembrie, faţă de intervalul 15-25 practicat în restul anului”, ne-a declarat Florian But, directorul adjunct al CJP Sălaj. Acesta a mai precizat că pensionarii pe care poştaşul nu-i găseşte acasă îşi vor putea ridica banii până cel târziu în data de 28 decembrie, de la oficiul poştal.

În ceea ce-i priveşte pe cei 15.934 de vârstnici cărora pensiile le sunt virate prin bancă, în cont curent sau cont de card, aceştia îşi vor primi drepturile financiare ca şi până acum, respectiv din 14 decembrie.

A devenit o regulă, de câţiva ani încoace, ca statul să achite pensionarilor drepturile financiare înainte de sărbători”, a mai spus But.

2 Thoughts to “Pensionarii sălăjeni îşi primesc banii înainte de Crăciun”

  1. Anonim

    Acuma ca va dau pensiile -care sant de batjocura – in avans trebe sa mereti musai la vot.

  2. Anonim

    Mergeti la vot , votati usl , apoi va ve-ti ,,ARD”e,pt. ca nu va vor ma plati deloc!!!

Leave a Comment