Meteorologii avertizează! Ne aşteaptă trei zile cu ploi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteo de cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuate şi cantităţi de apă însemnate, valabilă în toate judeţele țării, inclusiv în Sălaj. Avertizarea meteo intră în vigoare astăzi, vineri – 10 iunie, de la ora 14 şi este valabilă până duminică – 12 iunie la ora 22. Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în sudul țării și la munte va ploua însemnat cantitativ şi vor fi pe alocuri şi manifestări de instabilitate atmosferică. În Moldova, Transilvania, Maramureș și local în Crișana și Banat, îndeosebi în timpul după-amiezelor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va concretiza prin averse torenţiale, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în zonele de deal și de munte și în extremitatea de sud a țării, 40…60 l/mp.

2 Thoughts to “Meteorologii avertizează! Ne aşteaptă trei zile cu ploi”

  1. […] Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteo de cod galben de instabilitate atmosferică temporar Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    Iar exagerează!!!

Leave a Comment