La Zalău – ajutorul de încălzire, solicitat de sute de familii și persoane singure. Preluarea cererilor continuă

Peste 900 de familii și persoane singure cu venituri mici din municipiul Zalău au depus la Direcția de Asistență Socială (DAS) cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței în perioada sezonului rece 2022-2023.Din totalul celor 916 cereri înregistrate la instituție, 775 sunt pentru gaz, 23 – energie electrică și 118 – combustibili solizi. Cuantumul lunar al ajutoarelor pentru încălzirea locuinței este cuprins între 25 de lei și 250 de lei la încălzirea cu gaze naturale, între 50 de lei și 500 de lei la încălzirea cu energie electrică, între 32 de lei și 320 de lei pentru persoanele sau familiile care folosesc combustibili solizi sau petrolieri, în funcție de veniturile pe membru de familie. Sprijinul financiar se acordă prin aplicarea reducerii din factura de consum. DAS Zalău preia în continuare cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței, conform prevederilor Legii 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. Pentru acordarea ajutorului, indiferent de sistemul de încălzire utilizat, documentația poate fi obținută de la sediul DAS Zalău, piața Iuliu Maniu nr. 4-6, unde se și depune la camera 11, de luni până joi între orele 8 – 14 și vineri între orele 8 – 12. Formularele care trebuie completate de solicitanții ajutorului de încălzire se găsesc și pe site-ul instituției.

Documente necesare

Documentele care însoțesc cererea tip sunt următoarele: acte de identitate ale membrilor familiei în copie; certificat de căsătorie/deces/sentință divorț, după caz – copie; adeverințe cu veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii; adeverință de venit de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj pentru fiecare persoană majoră din familie; document din care să rezulte calitatea de proprietar sau chiriaș a locuinței, copie după cartea de imobil, în cazul locuințelor sociale sau de necesitate; factură de la E-ON Gaz, Electrica, ENEL sau alt furnizor de energie, după caz; certificat de înmatriculare pentru posesorii de autovehicule – copie și declarație privind acordul de utilizare a datelor personale.

Condiții de acordare a ajutoarelor de încălzire

Pentru a beneficia de ajutorul de încălzire solicitanții trebuie să îndeplinească anumite condiții: venitul mediu lunar net al familiei să nu depășească 1.386 de lei/persoană, iar în cazul persoanei singure să nu depășească suma de 2.053 de lei.

Lista bunurilor care duc la excluderea ajutorului

Potrivit legislației în vigoare, pe lângă veniturile precizate, solicitanții de ajutoare de încălzire trebuie să știe că există o listă a bunurilor care conduc la excluderea ajutorului. Este vorba despre: clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti; terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi alte terenuri intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală;  autoturism/autoturisme şi/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap ori destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile; mai mult de un autoturism sau motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani; autovehicule, respectiv autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze și microbuze; șalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, cu excepţia bărcilor necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”; utilaje agricole constând în tractor sau combină autopropulsată; utilaje de prelucrare agricolă constând în presă de ulei sau moară de cereale; utilaje de prelucrat lemnul constând în gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric aflate în stare de funcționare; depozite bancare cu valoare de peste 3.000 de lei și suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăşeşte suma de 1.000 de euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 de euro pentru familie.

Supliment pentru familiile și persoanele singure cu venituri mici 

Potrivit reprezentanților Primăriei Zalău în subordinea cărei se află DAS, familiile şi persoanele singure ale căror venituri sunt de până 1.386 de lei în cazul familiei, respectiv până la 2.053 de lei în cazul persoanei singure, beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de: 30 de lei/lună pentru consumul de energie electrică (în situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună); 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale; 10 lei/lună pentru consumul de energie termică și 20 de lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri. Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului şi se reduce din factura la utilități pentru energie electrică, gaze naturale și energie termică și direct titularului, în cazul celor care folosesc combustibili solizi sau petrolieri. Informații se pot obține la sediul DAS Zalău sau la telefon  0260 661769.

One Thought to “La Zalău – ajutorul de încălzire, solicitat de sute de familii și persoane singure. Preluarea cererilor continuă”

  1. […] Peste 900 de familii și persoane singure cu venituri mici din municipiul Zalău au depus, până în prezent, la Direcția de Asistență Socială (DAS) Citeste mai mult […]

Leave a Comment