Asociaţia “Țara Silvaniei”, la peste 50 de membri

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Țara Silvaniei a intrat începând din această primăvară într-un nou capitol de dezvoltare. Pornind la finele anului trecut cu 11 unități administrativ teritoriale (UAT) Consiliul Județean și zece primării membre în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Țara Silvaniei, luna martie a adus o schimbare esențială în etapa de consolidare a cooperării la nivel județean. În urma discuțiilor și propunerilor bazate pe o strategie de dezvoltare și promovare a întreg teritoriului județului Sălaj, reprezentanții a 46 de UAT-uri din Sălaj au aderat prin Hotărâri de Consiliu Local la ADI Țara Silvaniei. În prezent asociația are în componența sa 56 din 61 de UAT- uri la nivelul județului Sălaj. „ADI Țara Silvaniei reprezintă o platformă de cooperare între toți  membrii asociați, în scopul valorificării patrimoniului local sau regional, dezvoltării sustenabile a comunităților și a promovării tuturor resurselor materiale sau imateriale. Fundamentul principal este de a consolida dezvoltarea comunităților locale în baza oportunităților identificate, dar și de soluționare a nevoilor stringente din teritoriu. Aceste proceduri reprezintă un proces de extindere și dezvoltare a propunerilor de acțiune la nivelul fiecărui UAT membru, de stabilire a unor priorități comune și în cele din urmă, rezultate cu un coeficient de succes crescut. Le spunem bun venit tuturor membrilor noi în ADI Țara Silvaniei”, a spus Daniel Stejeran – manager ADI Țara Silvaniei.

One Thought to “Asociaţia “Țara Silvaniei”, la peste 50 de membri”

  1. Anonim

    alte sinecuri.

Leave a Comment