Concurs la Serviciul de Ambulanță Sălaj

Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Sălaj organizează un concurs pentru ocuparea funcției de asistent medical generalist, în cadrul Compartimentului de Asistență Medicală de Urgență și Transport Medical Asistat. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: diplomă de absolvire a școlii liceale sau postliceale sanitare; certificat de membru Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR) vizat anual conform O.U.G. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical; adeverință de participare la concurs din partea OAMGMAMR. De asemenea, cadidaţii trebuie să aibă diplomă sau acte dovedidoare care atestă calitatea de asistent medical generalist cu studii post liceale PL, grad principal. Concursul va consta în două probe: 16 decembrie – proba scrisă şi 18 decembrie proba interviu. Cei interesaţi trebuie să ştie că termenul limită de  depunere a dosarelor este 6 decembrie ora 13. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială a instituției. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul  SAJ din Zalău, strada Simion Bărnuţiu, nr. 67 sau la telefon: 0260/615.558.

8 Thoughts to “Concurs la Serviciul de Ambulanță Sălaj”

  1. Anonim

    A se slăbi cu „concursurile” din Rrom-ânia! Persoana care e șefă întrunea condițiile legale cînd a „concurat”?

  2. Anonim

    Como….cred ca te asteapta dragnea

  3. Anonim

    Bine inteles ca sai vinzi lebenita

  4. Anonim

    # O tovarășă directoare soție de parlamentar trădător de meserie, sună la redacție să ne urecheze că am scris un articol ce nu-i convine. Ceva cu un concurs de angajare. Probabil stricăm mercurialul domnului, binecunoscut pe piața sălăjeană. Tanti dragă, știm că ești stresată, dar ceasul bate repede. Tic, tac, tic, tac!

  5. Anonim

    Anonim ai dreptate momentul e aproape tic tac

  6. Anonim

    Nenea draga, recunosc ca sunt foarte stresata! Sincer, te las pe tine deoarece stiu ca-ti doresti, tovaras drag! Eu ma descurc foarte bine oriunde! Chiar as vrea sa te vad pe tine, viteazule! Eu nu stiu nici cand e tic, nici cand e tac deoarece, dupa cum afirmi ceasul e la tine, Atotstiutorule, dar ceea ce stiu sigur este faptul ca viata o sa-mi ofere sansa sa ,, te urechez” desi n-o s-o fac deoarece ,, anonimii” nu au contat si nu vor conta vreodata! Avand in vedere ca esti un ,,pruncut rau”, lipsit de minte si caracter iti doresc multa luminita, fericire si multa, multa iubire deoarece e vizibil ca n-ai prea avut parte de asemenea binecuvatari!Si daca tot sunt la capitolul constatari iti mai spun ca la Magazin Salajan exista, cred, 2 Pinocchio unul mai ipocrit ca celalalt.Un ziarist atat de insemnat, valoros si profesionist cum te crezi se ascunde sub anonimat?!?

    Respect pentru faptul ca ati facut publicitatea gratuita, stiu ca stati prost la capitolul incasari si sigur nu-s cititorii vinovati si ar fi bine ca pe viitor sa informati corect publicul, sa preluati anunturile in intregime asa cum sunt publicate si nu dupa suma pe care v-ar placea s-o Incasati!

  7. Narcisa

    Vadan ce condiții a îndeplinit când a fost numit?Pupi ncu rist si lingău de dosuri .Laura vadan a îndeplinit conditiile????,,prietenii’’ stiu unde, când, de ce și cum!???Ia sa-i vedem declarația de avere acestui intrat pe ușa din dos la guvern sa ne miram de firme peste firme cu profit sau falimentare !Când ai soție șefa mare fără studiile necesare la registrul comerțului îți permiți sa deschizi câte firme vrei!Nu uita vadan ca ești plătit din bani publici in timp ce stai pe Facebook sau scrii pe blog.

Leave a Comment