Aproape jumătate din medicii de familie din Sălaj sunt pensionari

Deficitul medicilor de familie crește și în Sălaj, problema fiind prezentă în majoritatea județelor. Și asta nu e tot. În Sălaj, aproape jumătate din medicii de familie sunt pensionari.

Directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Sălaj, Olga Stana, a declarat în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții pensionarilor că 46 de medici de familie din totalul celor 101 existenți în Sălaj sunt pensionari. „Acești medici activează în baza avizelor încheiate conform legislației în vigoare.  Acești medici sunt activi, să știți. Am avut medici care au făcut și monitorizare, dar au oferit și celelalte servicii în această perioadă grea care a reprezentat o provocare pentru toate segmentele de asistență medicală. În pandemie, activitatea la medicii de familie s-a triplat”, a punctat Olga Stana. Atât oficialii Casei de Asigurări de Sănătate Sălaj cât și cei ai Direcției de Sănătate Publică Sălaj au anunțat că vor continua demersurile de înlăturare a deficitului de medici de familie existent în mai multe comunități rurale din Sălaj. În unele comune, interesul medicilor pentru a profesa este scăzut pe fondul numărului redus de persoane înscrise pe listele cabinetelor medicale. În comunitățile deficitare, serviciile medicale sunt asigurate de doctori din județele învecinate.

One Thought to “Aproape jumătate din medicii de familie din Sălaj sunt pensionari”

  1. PARACELSUS

    NU E NEVOIE DE MEDICI…AVEM GOOGLE FB SI SUPLIMENTE …..CA SA NU MAI VORBIM DE CLASA POLITICA ATAT DE PROTECTIVA CU CETATENII ,MAI ALES PENSIONARI…

Leave a Comment