Patru oferte pentru construirea bazinului de înot din Zalău

Bazinul didactic de înot ce urmează să fie construit în Zalău mai are de așteptat, cel puțin până la mijlocul primăverii acestui an. Sunt deja înscriși patru ofertanți pentru realizarea acestui proiect important pentru zălăuani, însă procedura prevede ca până în luna aprilie, aceste oferte să treacă prin etapa evaluării. “Primăria Municipiului Zalău a efectuat demersurile necesare pentru construirea bazinului didactic de înot prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, Programul Național Construcții de Interes Public sau Social – Subprogramul Complexuri Sportive. În vederea realizării acestei investiții, ce urmează a fi construită pe strada Făgetului, Primăria Zalău a predat amplasamentul către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, fiind obținute documentațiile  necesare finanțării. Compania Națională de Investiții a demarat achiziția lucrării (proiectare și execuție), anunțul fiind postat pe platforma de licitații la sfârșitul anului trecut. Au fost depuse patru oferte, acestea aflându-se, până în 14 aprilie, în faza de evaluare”, au transmis reprezentanții municipalității. Reamintim cititorilor că un Proiect de hotărâre ce vizează predarea către Ministerul Dezvoltării a amplasamentului pe care administrația municipiului vrea să construiască un bazin de înot a fost votat, anul trecut, într-o ședință de Consiliu local din cadrul Primăriei Zalău. În urma votului, Primăria Zalău a predat Ministerului Dezvoltării, pe bază de protocol, terenul situat în municipiu, pe strada Făgetului nr. 39 din cartierul Dumbrava Nord, teren în suprafață de aproximativ 15.000 metri pătrați, aflat în proprietatea municipalității. Bazinul didactic de înot face parte dintr-un plan mai amplu, întocmit în urmă cu peste patru ani de fosta administrație a municipiului, un proiect urbanistic din care făceau parte și o sală polivalentă, un stadion nou, terenuri de sport, platforme gospodărești și spații de recreere și alte obiective. Investiția are o valoare de aproximativ 9 milioane de lei, iar criteriul de atribuire a contractului va fi prețul cel mai scăzut.

 

 

 

4 Thoughts to “Patru oferte pentru construirea bazinului de înot din Zalău”

  1. Ionel C

    Nu avem nevoie de investitii pe care le vor folosii maxim 1000 de zalauani…..Avem nevoie de proiecte care sa ne scape de gropile si denivelarile de pe toate strazile din Zalau….proiecte de parcari in cartiere ….retele de canalizari si gaze….proiecte care sa aduca beneficii pt marea majoritate a populatiei…

  2. Cetatean serios

    Si de asa ceva e nevoie daca vrem sa se dezvolte orașul si sa ramana tinerii aici .
    Carcotasi mai sunteti !!!??

  3. Anonim

    Daca nu avem denivaleri sau daca avem parcari,orasu zalau se va afla in dezvoltare?mai ionel nu mai fuma paiele de la matura…dezvolta negativ creierul…

  4. Anonim

    E ca si la tara , se inoata in noroaie si au wc in fundul curtii….dar au camin cultural renovat si teren de fotbal in panta in capatul satului …

Leave a Comment