Cehu Silvaniei are rețea extinsă de apă și canal

Vești bune pentru locuitorii orașului Cehu Silvaniei. Lucrările de extindere a rețelelor de apă și canalizare au fost finalizate. Un gest mai puțin întâlnit în administrație este cel prin care actualul primar al orașului îi mulțumește fostului edil, cel care a inițiat proiectul finalizat acum.

Primarul orașului Cehu Silvaniei, Bálint Ervin, a anunțat că proiectul de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canal derulat de Compania de Apă Someș SA și proiectul de extindere a rețelei de canalizare în satele aparținătoare, proiecte gestionate de Primăria Cehu Silvaniei, au fost finalizate. Ultimul proiect, cel privind extinderea canalizării în satele aparținătoare orașului, a avut o valoare de aproape 20 de milioane de lei, iar prin această lucrare, locuitorii din satele Motiș, Nadiș, Ulciug, Horoatu Cehului au, după un timp îndelungat de așteptare, posibilitatea de a se conecta la rețeaua centralizată de canalizare. Desigur, a explicat primarul, realizarea proiectelor a cauzat și mult deranj, iar pentru asta le-a cerut scuze localnicilor. „Se cuvine să adresez un cuvânt de mulțumire fostei administrații conduse de domnul Cheregi Ioan, primarul orașului de la acea dată, care a inițiat prezentul proiect. În următoarele zile revenim cu informații privind conectarea la rețea”, a încheiat primarul. Poate că gestul actualului primar din Cehu Silvaniei prin care îi mulțumește fostului primar ar trebui să fie o lecție și pentru alți aleși, mulți lăudându-se cu proiecte pe care cei dinaintea lor le-au inițiat.

Fotografie cu caracter ilustrativ

2 Thoughts to “Cehu Silvaniei are rețea extinsă de apă și canal”

  1. […] Vești bune pentru locuitorii orașului Cehu Silvaniei. Lucrările de extindere a rețelelor de apă și canalizare au fost finalizate. Un gest mai puțin întâlnit în administrație este cel prin care actualul primar al orașului îi mulțumește fostului edil, cel care a inițiat proiectul finalizat acum. Primarul orașului Cehu Silvaniei, Bálint Ervin, a anunțat că proiectul de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canal derulat de Compania de Apă Someș SA și proiectul de extindere a rețelei de canalizare în satele aparținătoare,  » Mai multe detalii […]

  2. […] Vești bune pentru locuitorii orașului Cehu Silvaniei. Lucrările de extindere a rețelelor de apă și canalizare au fost finalizate. Un gest mai puțin întâlnit în administrație este cel prin care actualul primar al orașului îi mulțumește fostului edil, cel care a inițiat proiectul finalizat acum. Primarul orașului Cehu Silvaniei, Bálint Ervin, a anunțat că proiectul de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canal derulat de Compania de Apă Someș SA și proiectul de extindere a rețelei de canalizare în satele aparținătoare, proiecte gestionate de Primăria Cehu Silvaniei, au… Citeste mai mult […]

Leave a Comment