Banii pierduți la Caritas, măgărița Andrușka și dealurile cu aur

Puiu pășește încet, netulburat, iar din nări îi iese abur. Nu-l impresionează nimic, nici măcar lătratul câinilor de dincolo de gard. E nepăsător, îl așteaptă Andrușka, oile, dealurile cu aur și fânul hrănitor.

N-am mai fost în Mineu de anul trecut. Ultima oară am participat la niște plantări de puieți pe dealurile de deasupra satului. Un bătrân m-a tras atunci de mânecă și mi-a spus că ce plantăm acolo se va transforma în aur. Am râs atunci, dar mi-am dat seama că omul are dreptate. Am pornit din nou către Mineu, un sat ce îmi pare liniștit. Voiam să ajung la Marius Bodoni, un localnic pe care Revoluția l-a prins pe străzile din București. Anii au trecut, iar sălăjeanul s-a întors acasă, la Mineu, unde crește sute de animale. M-a așteptat în sat. Mi-am lăsat mașina lângă un tractor ruginit și m-am urcat în căruța trasă de Puiu.

 

E zăpadă mare la Mineu, e frig, e iarnă, iar în căruță, sub noi, era o haină groasă, un fel de blană, așa, să ne țină de cald la șezut. Marius  își strigă căluțul și pornim spre mica fermă de pe câmp. Lăsăm satul în urmă, urmăm un drum acoperit cu omăt gros. E tare frig. Am venit pregătit, dar degeaba. Înaintăm încet, Puiu nu se grăbește, iar Marius îmi șoptește că animalul știe drumul. Doamne, n-am mai fost cu o căruță de cel puțin 20 de ani. Îmi trec prin minte o sumedenie de amintiri despre bunicul meu de la Plesca, despre caii și căruța lui, despre iernile în care mergeam cu sania la moară și despre traista în care bunica îmi punea sticluța cu lapte și cicoare și nelipsitele scoverzi. Ce viață, măi! Îmi revin rapid când un câine pierdut latră ca un descreierat. Puiu nu s-a speriat și își continuă drumul, e calm și e frumos. Îmi era din ce în ce mai frig, iar drumul nu se termina. Urma să ajungem între dealuri, acolo unde sunt oile lui Marius. „Mai avem puțin. Hida, măh, Puiu, haida! Acolo merem, uite, se văd oile. Am câteva sute. Am pierdut mult la Caritas, preț de două tractoare noi, dar nu-i bai. Am luat-o de la capăt. Îi bine”, îmi spune Marius.

Drobul de sare și românii care se plâng pe facebook

Ne apropiem de adăpostul animalelor. Puiu ne duce aproape, iar noi coborâm din căruță. Calul se îndreaptă spre o grămadă de fân și începe să mănânce. Marius scoate o pătură și o așează pe spinarea animalului. E frig, iar calul trebuie protejat.

Câinii latră, se apropie, dar se liniștesc rapid când îl simt pe Puiu. Mă acceptă și pe mine. Sunt frumoși. Marius mă îndeamnă să mergem spre turma de oi. Sunt câteva sute de animale. Pe alocuri văd niște pietroaie. Aflu că e sarea de care au atâta nevoie oile mai ales iarna. Acolo e supliment de săruri. Le privesc cu admirație. Dau să mă întorc și mă trezesc lângă mine cu un măgar de toată frumusețea. Mă privește atent. Marius zâmbește, îmi spune că e femelă și o cheamă Andrușka. Măgărița se apropie de mine. E blândă, vine după mine. „Animalele astea sunt bucuria mea. Aici muncesc cu soția. Revoluția m-a prins în București, pe străzile orașului. Nu vă spun mai multe. Am pierdut bani și la Caritas. Toate s-au dus și am luat-o de la început, acum e bine. Muncim de dimineața și terminăm seara, târziu. Nu ne putem plânge, avem tot ce ne trebuie. E aur pe dealurile astea, dar trebuie căutat, e fân, e iarbă, sunt de toate. Pământul trebuie lucrat, cultivat și îți dă de toate. Eu zic că marele bai în societatea asta e și comoditatea, sunt mulți oameni comozi, unii doar stau și scriu pe internet, acolo stau și se plâng. Eu nu am timp de așa ceva, nu am timp să mă plâng, tac și fac”, îmi spune Marius în timp ce își adună oile. Animalele se pregătesc să intre în adăpost, iar câinii le veghează.

Din agricultură poți trăi, dar trebuie muncit

Marius închide animalele în adăpost. Acolo au fân destul. Mă invită și pe mine să văd lumea mieilor. Sunt câțiva și sunt frumoși, jucăuși. Tare le place. Pe jos sunt paie, iar oile-mame se uită atente la mieluți.

 

Ies din adăpost și îmi îndrept privirea către Puiu. Calul mănâncă, e tare liniștit. S-a îndepărtat și măgărița. „O mai folosim pentru a căra laptele de pe câmp, dar mai mult o lăsăm liberă. Tare îi place aici, s-a învățat cu oile, cu câinii. Nimeni nu o deranjează, cred că e fericită. În animale stă toată bucuria ta. Le ducem pe câmp, vara ies la pășunat, uneori dorm lângă ele. Îi tare mult de muncă, dar se poate trăi din agricultură, trebuie doar să îți dorești. Poți și economisi dacă ești harnic”, îmi mai spune sălăjeanul.

 

„Am început de la 22 de oi și am ajuns să avem sute de animale, am cumpărat și pământ, am luat și în arendă, muncim mult, dar ne place”, punctează Marius în timp ce pregătește fânul.

Traiul bun și multă muncă

„Multă lume o să mă înjure, dar eu chiar cred că putem trăi bine dacă muncim. Și din agricultură se poate duce un trai bun, poate se poate chiar și economisi. Eu îmi asigur din cultivarea pământului aproape tot ce am nevoie în gospodărie. Comoditatea asta a devenit o mare problemă pentru unii. Dau din gură, dar nu le place să facă nimic”, apreciază Marius Bodoni în timp ce pregătește căruța pentru întoarcerea mea în sat, la mașină. Ne urcăm în căruță, iar Puiu pășește rar, așezat, pe omătul gros. E o liniște cutremurătoare, se aud doar câinii care latră în depărtare. Sub picioare avem fân, iar eu sunt fericit. Uit de toate și de toți, am scăpat și de frig, iar soarele ne arată că iarna e și ea frumoasă, dar trebuie înțeleasă. Pe drum, Marius îmi povestește despre Revoluție, dar e reținut. Mă roagă să nu spun și îmi țin promisiunea. Numai el știe ce a văzut, ce a simțit pe străzile din București. Ochii îi sunt ațintiți către Puiu. Animalul merge încet, pare că nimic nu-l poate agita. „Îl avem de mânz, îi tare blând. Și soția se duce cu el, îl mână. E tare cuminte, așa l-am învățat. Merge singur acasă, știe că acolo trebuie să ajungă și se oprește în curte. Îl folosim când e zăpadă sau noroi mult și nu pot merge cu tractorul pe vârful dealului. Am și utilaje, tractor, dar calul ne e tare drag”, îmi mai spune Marius. Ne apropiem încet de sat. Și aici sunt multe case goale, tinerii au plecat la oraș, au sperat la o lume mai bună, dar alții s-au întors dezamăgiți. Văd un horn pe care iese fum, iar drumul e acoperit cu zăpadă. Am ajuns lângă mașină. Cobor din căruța trasă de Puiu și îi promit lui Marius că revin la primăvară sau la vară. Îmi mulțumește, mă salută și îl îndeamnă pe Puiu să pornească. Îi așteaptă o zi de muncă, îi așteaptă oile, Andrușka și speranța într-o lume mai bună chiar și în satul dintre dealuri.

One Thought to “Banii pierduți la Caritas, măgărița Andrușka și dealurile cu aur”

  1. symy pescarul

    Foarte faina viata,dar grea,liniste si pace,acuma oile sunt pe Facebook:)))))))nu le place mirosul oilor din staul,doar lacurile si vopselele.Satele sunt goale cu case parasite,oamenii si-au uitat radacinile si traditiile din pacate

Leave a Comment