Pensii speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene

Primarii și viceprimarii, alături de președinții și vicepreședinții de consiliu județean, vor primi indemnizații speciale după ce vor ieși la pensie, conform unui proiect de act normativ care a primit luni seară votul decisiv al Camerei Deputaților. Practic, acești bani se vor da în plus față de pensiile la care aleșii locali oricum vor avea dreptul.

Este vorba de Proiectul de lege privind Codul administrativ al României, care a trecut în iunie 2018 de Senat și care aseară a primit și votul decisiv al Camerei Deputaților. Ca să se aplice, documentul trebuie să mai treacă și de șeful statului.

Cei care au fost aleși primari, viceprimari, președinți sau vicepreședinți de consiliu județean vor primi o indemnizație specială după ce vor ieși la pensie, în plus față de pensie. Concret, proiectul vizează persoanele alese începând cu anul 1992, în condițiile în care această indemnizație nu există în prezent.

„Persoanele alese începând cu anul 1992 de către cetățeni, prin vot universal, egal, direct, secret, respectiv prin vot secret indirect și liber exprimat, care au exercitat funcții de autoritate executivă, respectiv primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene (…), au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizație lunară pentru limită de vârstă”, scrie în propunerea legislativă.

Indemnizația specială se va acorda aleșilor locali de la data la care li se acordă pensia pentru limită de vârstă, însă nu înainte să le înceteze mandatul aflat în derulare. În esență, indemnizația se va cumula cu orice pensie acordată în sistemul public sau în alte sisteme de pensii (de exemplu, cel al pensiilor militare).

Aleșii condamnați definitiv pentru infracțiuni de corupție, comise ca primari, viceprimari, președinți sau vicepreședinți de consiliu județean nu vor putea să ceară indemnizația specială.

Referitor la cuantumul efectiv, proiectul prevede că acesta „se acordă în limita a 3 mandate și se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,40 la sută din indemnizația brută lunară aflată în plată”. Totodată, de știut este că indemnizația va fi taxată cu impozit (10 la sută) și contribuție la sănătate (10 la sută).

Cererile pentru indemnizație se vor depune acolo unde au fost exercitate mandatele de aleși locali, iar indemnizațiile speciale se vor acorda din bugetul statului. Pentru a intra în vigoare, proeictul de lege adoptat trebuie promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

3 Thoughts to “Pensii speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene”

  1. Dati pensii speciale la toata lumea!

    Dupa care inchideti Romanica si puneti matura in usa. N-ati invatat nimic din ce s-a intamplat in Grecia cu ceva timp in urma; nu poti sa iei la nesfarsit de unde nu (mai) este.

  2. Anonim

    Dorim ca aceste pensii speciale să le olosească pe medicamente !

  3. anonim

    uite asa prin acordarea acestor beneficii nemeritate PSD-ul va disparea din politica romaneasca precum pntcd-ul asa sa va ajute bunul DUMNEZEU.

Leave a Comment