Pericolul vine de sus: cade tencuiala de pe Școala “Simion Bărnuțiu”

Corpul de clădire C1 al Școlii “Simion Bărnuțiu” din Zalău, o clădire de patrimoniu categoria B (datată 1895) va intra într-un proces de reabilitare/restaurare având în vedere faptul că anii și-au lăsat o amprentă vizibilă pe clădire iar starea de degradare a tencuielii, în special, începe să pună probleme serioase celor care își desfășoară activitatea în clădire. Tencuiala din jurul ferestrelor a început să cadă pe trotuar, tocurile de la ferestre sunt foarte vechi și degradate, poarta este degradată, însă urgența o reprezintă tencuiala care cade și pune în pericol atât elevii, cât și pietonii, având în vedere că trotuarul de pe bulevardul Mihai Viteazul trece prin fața școlii. Directorul instituției, profesorul Daniel Ardelean, ne-a spus că au fost făcute toate demersurile necesare începerii lucrărilor, fiind demarate procedurile – mult mai complexe având în vedere faptul că este vorba despre o clădire de patrimoniu – decât în cazul unei clădiri obișnuite. Totodată, reprezentanții Primăriei Zalău ne-au comunicat că pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local ce va avea loc în 25 iunie se află un proiect de hotărâre cu privire la alocarea sumei de aproximativ 167.000 de lei Școlii Gimnaziale “Simion Bărnuțiu”, pentru reparații capitale la laboratorul de informatică, din corpul de clădire C1, proiectare și execuție lucrări de reparații corp clădire C1, înlocuirea ferestrelor și a porții de acces. Nu ni s-a comunicat de ce nu au fost făcute demersuri (inclusiv din partea primăriei) pentru ca întreg edificiul să intre în reabilitare.

2 Thoughts to “Pericolul vine de sus: cade tencuiala de pe Școala “Simion Bărnuțiu””

  1. Anonim

    Bine zicea Nicu, nu o să fiți în stare nici să zugrăviți cât a construit tata !

    1. Anonim

      Cam cati ani avea tata ceausescu in 1895? Intrebarea este pentru 12:27!

Leave a Comment