În Sălaj, două medii de 10 la Definitivat

Două medii de zece au fost obținute în județul Sălaj la Examenul Național pentru Definitivare în învățământ. Este vorba despre doi profesori care au obținut nota 10 la disciplina Matematică, secția română și maghiară, media finală fiind tot 10. Rezultatele finale la Examenul de Definitivat au fost afișate în cursul zilei de joi – 4 august. Examenul s-a desfășurat în cursul lunii trecute la Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr”, iar în județul Sălaj au participat la acest examen 130 de candidați, din 136 înscriși la începutul anului școlar, care au susținut proba scrisă la 26 de discipline. Candidații înscriși la acest concurs au trebuit să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an având calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine”, iar media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare dintre probele respective).

Cel mai mare număr de candidați  la învățământ preșcolar

Disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați înscriși au fost: învățământ preșcolar în limba română – 40, învățământ primar în limba română – 17 și educație fizică și sport – 14. De precizat este faptul că nota la proba scrisă a avut o pondere de 70 la sută în calculul mediei finale, medie care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8 (opt). Astfel, cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui Examen Național. Prin dobândirea Definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

foto cu caracter informativ

2 Thoughts to “În Sălaj, două medii de 10 la Definitivat”

  1. Anonim

    Și nu scrieți numele ca să nu se simtă ofensați cei care n-au luat 10?

  2. Dorin

    Da, chiar asa, Augusta, de ce nu dati numele acestor profesori? Dar, sa stiti cu totii ca evaluatorii sunt diferiti de la disciplina, la disciplina, nu toti au acelasi cantar, dar sa zicem…

Leave a Comment